LIRICA HINDI
Banalata SEN
Multa vreme am colindat prin aceasta lume,
Multe nopti
Mi-am croit drum peste marea Ceylonului luînd-o întrucîtva spre
Marile Malayeziei.
Am vietuit în lumea obscura din Bimbisar si Asok, si mai departe
În negurile din Vidarbha
În momentele în care viata era mai mult o mare de sunete
Am cunoscut-o pe Banalata Sen si întelepciunea ei.
Îmi amintesc parul ei negru ca noaptea la Vidisha,
Chipul ei-imaginea lui Sravasti pe cînd era pilot,
Descompus în albastrul marii,
Nicicînd n-a zarit de doua ori pamîntul si iarba dinaintea lui,
Am vazut-o pe ea, Banalata Sen din Natore.
Cînd ziua s-a sfîrsit, nici un strop de ploaie nu cade pe pamînt ci numai bobi de roua
Muiati în amurg; mireasma soarelui-i purtata
Pe aripile lui Kestrel. Lumina este fiinta ta acum,
Licurici neasezati îsi întind larg aripile
Pentru Banalata Sen din Natore.
Timp de mii de ani am strabatut cararile acestei lumi,
De la apele din jurul Ceylonului pîna la marile Malayeziei.
Mult am mai colindat. Am trait în lumea cenusie din Asoka
Si Bimbisara, înaintînd prin întuneric spre orasul Vidarbha.
Inima mea, înconjurata de oceanul spumegînd al vietii, a obosit.
Eu sînt cel caruia ea îi daruieste o clipa de pace – Banalata Sen din Natore.
Parul ei e ca noaptea straveche la Vidisha,
Chipul ei, maiestria lui Sravasti. Întocmai precum cîrmaciul,
Cu cîrma rupta aflat în voia valurilor,
Vede iarba verde a unei insule de scortisoara, la fel
O vad si eu pe ea prin întuneric. Ma întreaba: „Unde-ai fost atîta timp?”
Si-si ridica ochii ca doua cuiburi de pasare – Banalata Sen din Natore.
Cum se mai duce o zi, tacuta ca roua
Se pogoara seara. Un soim scutura mireasma soarelui dînd din aripi.
Cînd culorile pamîntului palesc si totul în jur e searbad,
Atunci licuricii coloreaza povestea cu lumina lor.
Toate pasarile se întorc acasa, toate rîurile, toate treburile astei lumi sînt împlinite.
numai întunericul ramîne, pe cînd stau acolo fata în fata cu Banalata Sen.
Pisica
Iarasi si iarasi de-a lungul zilei
Ma-ntîlnesc cu-o pisica.
În umbra copacului, în lumina soarelui, în frunzele maronii îngemanate .
Dupa succesul cîtorva oase de peste
Sau în interiorul unui schelet din lut alb
O întîlnesc, absorbita de torsul
inimii ei ca o albina.
Înca îsi mai ascute ghearele pe copaci
Si se plimba dupa soare cît e ziua de lunga.
Acum e-aici, acum dispare,
Pierzîndu-si umbra pe undeva
În seara de toamna am urmarit-o jucîndu-se
Mîngîind cu o laba alba
Trupul moale al soarelui de sofran. Apoi
A cuprins întunericul cu labele ca pe niste mici bulgari
Împrastiindu-l peste tot pamîntul.
Prezentari: Marius CHELARU
Traduceri: Daniela ANDRONACHE
