POEZIE NIPONĂ
Ruboko SHO
LIBELULA CE-A-NVĂTAT ZEII IUBIREA
(tanka erotice)
Versiune românească,
prefată si note de
Leo BUTNARU
POEME DE ACUM 1000 DE ANI
Cititorul are în fată un florilegiu de poeme laconice, tanka, peste ale căror cinci rînduri (formă fixă, traditională în lirica niponă) debordează delicat-pasional, cvasieufemistic trăirea erotică a îndrăgostitilor de acum un mileniu care, se dovedeste, nu se deosebeste de frămîntările intime ale Adamului si Evei secolului XXI. Volumul lui Ruboko Sho (980-1020?), intitulat Noptile Komachii sau Timpul Cicadelor, e alcătuit din 99 de texte, unul din ele fiind incomplet – doar două versuri –, motivul exceptiei nefiind cunoscut – să fi lăsat însusi autorul neterminată această tanka sau, poate, sincopa vine de la copisti? În genere, poemele lui Ruboko Sho au fost transcrise/transmise de pe un pergament pe altul, drept dovadă a înaltei aprecieri de care se bucurau printre copistii medievali, deoarece pielea argăsită e un material mult mai rezistent decît hîrtia si se utiliza, pergamentul, doar la scrierea textelor importante.
Bineînteles că, aproape ca folclor... cult (!), din mînă în mînă – manuscrisele, si, din gură în gură, neoficial sau poate... „pudibond”-ilegal, – textele în cauză au tot circulat sute de ani prin spatiul insulelor nipone, însă, legal, modern-editorial, să zic asa, ele văd lumina tiparului (în confruntare cu, uneori, obscuritatea prejudecătilor) abia în anul de gratie 1985, la Tōkyō, declansînd un nemaiauzit scandal, înainte de toate în cercurile academice si literare (din – irezistibilă ispită-a potrivirii de rimă! – Tara Soarelui Răsare). Povestea, devenită realitate, este interesantă prin norocosul hazard care a propulsat-o în atentia lumii si porneste dintr-o altă capitală (fostă, pînă în 1868) a Japoniei, Kyōto, unde, într-un anticariat improvizat, într-un vălmăsag de cărti „oarecare”, un Cititor-Bibliofil-Mecenat foarte bogat, multimilionar – precizez fără pic de invidie, dovadă că-i dau si numele – Ki-no Kawabaki, procură un sul de pergament argăsit-încondeiat – de fapt împensulat, dat fiind că hieroglifele sunt „ctitorite” caligraficeste cu pensula muiată în tus –, asadar, achizitionă un manscript din secolul X.
Respectivul gen de tanka – erotic(ă) – fusese necunoscut(ă) în literatura japoneză medievală. Aceasta nu înseamnă însă, că ceea ce presupune erotismul (nu chiar... sui generis...) în artă nu le-ar fi fost familiar niponilor: teatrul No (vechi si el, considerat a fi întemeiat cam prin sec. XIV) a delectat generatii si generatii de insulari cu piese, mai mult sau mai putin frivole, în special cu farsele gen keyen, în care scenele senzual-(usor-obscene, fie si aluzive, doar) nu sunt o raritate, uneori – fără perdea (si... cortină!). Indiscretia simtualismului (sinonimizez nitel arhaic, pentru a „racorda” notiunea la epoca de acum un mileniu...) se regăseste si în operele mai multor pictori, printre care Moronobu, Kitagawa Utamaro sau Andō Hiroshige. În acest/acel caz, de ce ar fi fost întîmpinate cu ostilitate poemele lui Ruboko Sho? Nu e de crezut că au existat motive serioase pentru atîtare de tevatură dusă pînă la paroxismul scandalului, precum se va convinge si cititorul subtil, care va reusi să decodifice subtextele aluzive, vibratia sentiment-trup, pasiunea erotico-lirică, nuantele psiho-fiziologice etc. Ca si cum în continuarea happy-end-icului deznodămînt al povestii reactualizării creatiei lui Ruboko Sho, eu unul consider că „scandalul” (haideti să-l punem totusi între ghilimele), declansat cu bună (sau...rea) stiintă, „revolta” contra respectivului florilegiu de tanka i-a făcut acestuia un serviciu nemaipomenit, îndrumînd spre el foarte multă lume cititoare (cu, fireste, inerenta ei componentă de doar curiosi).
Cele mai multe poeme din Noptile Komachii sunt rodul unei dragoste dramatice dintre doi amanti răzleti, aflati unul de celălat la, aproape, o sută de ani (crono-distantă)! Vorba e că poetul Ruboko Sho fusese cuprins de o pasiune mistică (de altfel, nu atît de rară si în spatiile europene, nu doar în cele orientale) fată de colega sa Ono-no Komachi (834 – 880), poetă si doamnă de curte care, – precum mentionam –, un veac si ceva pînă la el fondase traditia poemului din cinci rînduri, tanka. Dînsa a fost si a rămas o personalitate cvasilegendară, celebritatea căreia, dimpreună cu lirica pe care a scris-o, i-a adus-o frumusetea, gustul fin manifestat în diverse ritualuri si ceremonii socio-etico-estetice, nenumărate la japonezi, precum si pasionalitatea-i amoroasă (risc nitel tautologia). Este considerată unul din „cele sase genii” ale antologiei Kokinshu (Poeme alese din trecut si de astăzi), continînd 1111 de texte (inclusiv din sec. X). Se presupune/spune (mă rog, inerentul melanj de realitate, istorie si mit...) că dintîiul ei amant ar fi fost printul Fu-ka-Kesi căruia dînsa i-ar fi pretins ca, în locul unei nopti de dragoste (prezentă), progenitura împărătească să-i ofere alte 99 de nopti similare (viitoare). (Aici am putea să ne amintim de acea metaforă rămasă de la elena Sappho: „cît ale mării fire de nisip – numărul săruturilor noastre”). Însă se spune că, în penultima noapte de dezmierdări si pasiune, adică în cea de-a 98-a din cele cu care îi era „dator” iubitei sale, nefericitul print ar fi murit din cauza că i-a plesnit aorta, precum povestea, încă în sec. X, Sey Senagon în Notite la căpătîi. Gingasul, delicatul print ar fi putut avea de epitaf chiar unul din poemele doamnei inimii sale Ono-no Komachi: „Fără să se vadă/ Zi de zi se ofileste:/ În această lume/ Iată ce soartă are/ Floarea inimii de om!” (Si nu e exclus ca cele 99 de tanka Ruboko Sho să le fi conceput „exact” ca pe 99 de nopti de dragoste mistică transtemporală cu aleasa inimii si fanteziei sale psihoexaltate – Ono-no Komachi.)
Datele despre autorul acestor poeme sunt de asemenea putine si simililegendare, cu certitudine stiindu-se doar că, în epoca Heian (794 – 1185), Ruboko Sho ocupase o înaltă functie la curtea împărătească, însă, de la un moment încolo, căzu în dizgratie, găsindu-si obstescul sfîrsit departe de capitală, pe insula Tsukusi. (Cît despre alt protagonist al acestor note, mecenatul si bibliofilul Ki-no Kawabaki, după trei ani de la publicarea poemelor descoperite într-un anticariat improvizat, dînsul muri la Lisabona în conditii neelucidate, într-o casă „cu felinar rosu la poartă”, cum se spune, semn că rămăsese fidel dulcilor desfătări poeticesti pînă în ultima clipă a vietii...)
Ar mai fi de mentionat că aceste poeme din cinci versuri sublimau, în literatura veche, însăsi notiunea de frumos, subiectele lor tinînd de misterul sufletului uman în indisolubilă comunicare cu natura, cu cosmosul. Chiar si în această tematică delicată a prozodiei lui Ruboko Sho se poate identifica influenta budismului cu ideea lui de derizoriu, repede trecere a tuturor celor omenesti/pămîntesti, cu interesul său pentru ceea ce reprezintă existenta, cu momentele ei înăltătoare sau de prăbusire, de unde si subtilitatea simtului rizibilului, uneori pînă la grotesc. E aici un amplu registru de nuante legat de dragostea dintre bărbat si femeie.
Dar dat fiind că ar putea să se pară (oarecum) dezechilibrat ca un florilegiu de poeme laconice să fie precedat de o prolegomene cam întinsă, voi încheia chiar peste un pasaj-două, însă nu înainte de a-mi exprima regretul (de rigoare) că nu mi-a fost dat să învăt (si) limba japoneză (asa se întîmplă, cînd Tara Soarelui Răsare e ceva mai departe decît Rusia; sau, de URSS, tara... „soarelui” apus, deja! sau mai departe de Franta si Italia...); asadar, încerc această părere de rău care, însă, din cîte se poate întelege/vedea, nu m-a dezarmat totalmente, încît, prin intermediul unei terte limbi, am transpus în româneste aceste perle (ori: corali, mărgeanuri care, în prezentul gen de poezie erotică, simbolizează ceva foarte delicat...) ale liricii nipone ce nu admite indelicatetea, cinismul, mocofănismul, vulgaritatea. Din contră, cristalele lirice sunt de o rară finete în surprinderea si convertirea artistică a celor mai subtile nuante psihologice a ceea ce, scria Dante, „miscă sori si stele” – a dragostei.
Cu titlu de notă, ar fi de precizat si următoarele: dintîia optiune pentru una din denumirile posibile ale volumului a fost Pe culmile Asama, avînd chezăsie faptul că poemul ce începe cu această sintagmă (de altfel, întîlnită si în alte tanka) e considerat emblematic nu numai pentru creatia lui Ruboko Sho, ci pentru întreaga poezie niponă medievală, bucurîndu-se de o permanentă popularitate la generatii si generatii de cititori în succesiune („Pe culmile Asama/ Călugării ne tot pîndeau cu jind,/ Fără barem a închide-un ochi./ Peste-al Întîlnirilor Pichet/ Dăinuiau ca străji neadormite”.). Dar poate si din motivul că aminteste de Culmile disperării (nu numai din dragoste!) ale lui Emil Cioran. În contextul si sugestiile organice (erotice, fireste) ale florilegiului nu ar fi fost exclusă nici influenta implicită a ceea ce, în anatomia doamnelor, se numeste Muntele Venerei. Iar unele poeme mai au de protagonistă si surata niponă a celei pe care francezul o numeste une vénus de carrefour (vezi nota 38). În fine, în „lupta pentru titluri” a învins Libelula ce-a-nvătat zeii iubirea, pornindu-se de la o altă tanka ce invocă această mică întraripată, profesoară de amor a zeului Izanagi si zeitei Izanami, personaje din religia sintoistă, la care apelează frecvent sistemul metaforic al lui Ruboko Sho.
Încolo – Ave, lector, interpretis te saluta!
Leo BUTNARU
***
Crîngul de bambus e-mpestritat
De vesminte netrebuincioase.
Cuprins de dragoste geme pămîntul.
Peste creasta-naltelor tulpini
S-a si înăltat devremea lună.
***
Pe panta tărmului,
În zi de primăvară
Întîlnitu-s-au în pîlc de trestii.
Ca un evantai în clătinare
Corpurile li se oglindeau în apă.
***
Cine-a atîtat lupte fatale,
Împăratul cin’ l-a-nfuriat?
Sărut genunchii fragedei domnite.
Umezeala rouăi i-a împalidat
Pontofiorii de mătase.
***
Din nou peste coapse
Treapădă buzele.
Mîngîindu-ti mijlocul subtire,
În freamăt de repezi aripe
Străfulgeră iar rîndunica.
***
Apropiasem nefericita,
Strîngînd-o la piept. Dar vai!
Iubirea de slujnică –
Asemeni efemerei picături de rouă
Pe ascutisul frunzei de bambus.
***
În iatacul de jasp
Mi se-arată parcă-o oglindă –
Ah, nălucă-a amintirii!
Usor încetosatul lac
Străpuns e de batonul de nefrit1.
***
Liniste.
Doar hăulit de paznici,
Bătăi de toacă si suspine dulci
Mai tulbură din cînd în cînd
Potolul hanului.
***
Cine ti-a pus nume,
Micuto din mahalaua Simmati2?
De ce atît de abil
Mîngîi cu buzele mărgeanul3?
O, al nouălea cer al pierderii de sine!
***
În vîntoasa noapte
Ti-aruncai pologul de vesminte,
Ademenindu-mă să mîn la tine.
Si-atunce, coborînd din Cerescul Fluviu,
Pe mîneca mea luna se-aciuă.
***
Ah, noptatici fluturasi-pereche
Prinsi în dulci zăbave de amor,
Visinii sunt potopiti de floare!
Odată cu vesmintele
Si sfiala tu ti-ai aruncat.
***
Luntre nouă pluteste legănat
Spre Nozaki4.
Vînt răcoros în lung de rîu.
Primăvara jilavă mă-ndeamnă: „Sărută-mă”.
În crudă primăvară voi muri.
***
A dulci arome fine adiind,
Îsi dezlegase brîul răsucit5
Serpuindu-l înspre dusumele.
Iată puntea subredă ce leagă
Două lumi.
***
Aruncîndu-ti chimonoul,
Te-asezai în luntrea-ngustă
Pe care eu, în mal proptind prăjina,
O împinse-i spre-a pluti departe
Spre insulele celor Cinci Lacuri6.
***
Împrăstiatu-s-au siraguri de podoabe7,
Vestezitu-s-a carminul
De pe muscătoarea-ti gură,
Iar pieptul tău bogat odinioară
E numai zgîrieturi de unghii.
***
De cum ai dat de sceptru,
Exclamasei!
Apoi din nou
Ne-nvălui
Adîncă liniste.
***
Vai, nu atît de des
Ne lăsarăm pradă
Dezmierdărilor demente.
Iată că pelerina drumetiei
Îngîndurat o scutur de praf.
***
Am ajuns cam departe
Cu sărutările,
Deja haina-ti este desfăcută.
Ah, cît de netrainice
Sunt ale căsniciei legături!
***
Dînsa e un suflet gingas –
Nu-l răni,
Nu grăbi prea mult apropierea.
Cu repetate mîngîieri încearcă
Dragei tale de-a-i intra în voie.
***
Îsi cam face griji frumoasa-taiu8 –
Voi putea să o plătesc pe merit?
Au nu de-atîta îsi sporeste rîvna?
Vîntu-si trece buzele dezmierdător
Peste roz-umbrita fantă.
***
Te asteptai
În crîngul de salcîmi,
Tresărind la orisicare fosnet.
Peste noi din nou încep să cadă
Dalbele înmirezmate flori.
***
Ieri pe la amiază,
Noi sobirăm cupa fericirii.
Azi iernatic soare
Stă însingurat
Peste-nzăpezitul Fuji.
***
Umeda roză
Desfăcutu-s-a iar.
În ceată
Rămas-a fericirea
Pe vîrful limbii.
***
Cerul împurpurat
Se umflă de nori primăvăratici.
Rîndunelele se-agită a furtună.
Ce greu este popicul de nefrită
Între degetele iubitei!
***
Tu îi tot soptesti sotului
Ceva la ureche,
Lipindu-te duios de el.
De ce mă faci
Să rosesc?
***
Te dărui
Fără-a ezita.
Culcîndu-te neamînat.
Precum pasărea de pe ram
Zbură vesmîntul tău.
***
Pe-o subredă plută,
Chiar acuma intru-alunecînd în tine.
Nu te pripi să rîzi
Sub chimonoul
Lui Katsuraki9.
***
Muntele se tot întreabă
De cine ar putea
Barem o clipă a se razema,
Pentru ca mărgeanul
Să se oglindească-n unde.
***
Asemeni florilor vii
Fluturii se zbenguie
Peste-o mare de flori.
La cules de rouă
Frumoasa Kumano trupu-si arcui.
***
În de aur cupe vinul scînteia,
Mesele de jad se deselau de bunuri.
Vesmîntate-n străveziu brocart
Fecioarele dansau
Ca sfărîmiciasa stelelor lumină.
***
Dincolo de crîngul de bambus
Tu m-ai acostat ca alte dăti.
Se învolburase răsăritul.
Zadarnic ar fi fost să-mi amintesc
Unde, cînd dintîi a tresărit mărgeanul.
***
Ce fericire
Să de te dedai dragostei
La statia Isibe10.
Uită de bani
Fetiscano-dsero11.
***
Tresar coapsele
Ca ciorba-săltăreată-n Minacuti12.
Cu o mînă desfac picioarele,
Cu alta-ncerc
Vesmîntul a-l desface.
***
Părăsind băile13
Meleagului din sud,
Te hotărîi să locuiesti cu mine.
Însă-averea-mi toată nu-i decît
Un simplu petec de hîrtie14.
***
Te împotrivesti
Rîvnelor mele,
O, vulpe ticăloasă!15
Vede-se, va trebui si eu
Să mă urc pe muntele Asama16.
***
Noaptea-ntreagă
Gîndii la tine, dragă.
Cine să-ti fi smuls kesa17,
Cine si-a răsfrînt mărgeanul
În roz-vinetia-ti undă?
***
Povestească-vă
Însinguratul căpătîi
Că nu văd desarte vise –
În Orasul celor nouă porti18
Tinerele mă cunosc prea bine.
***
Tîmplele mi se-argintează,
Tu mă-mbrătisezi zîmbind.
Vinuri tinere-mi par otetite –
Doar vinul cel de viată lungă-i demn
A fi sorbit din nobilul bambus19.
****
Cu degete subtiri
Frînt-am
Trestia din an trecut.
În tenebrele miezului noptii
Tremură perdeaua de bambus.
***
Suspinat îmi tot soptesti
Cuvinte dulci.
În miscări de patimă, zulufii
Se resfiră neglijent pe frunte
Si tremură cerceii împierlati.
***
Prin acele întomnate crînguri
Ca de aur si de jad opac
Dragostea s-a prefăcut în fum.
Foarte des mi te arăti în vis
Prinsă-n plasa unui vînător de păsări.
***
Crezut-am că-i tristetea,
Dar lacrimă se dovedi a fi.
Apoi mă scufundai, aflînd că nu-i
Decît spectrul de coral răsfrînt
Într-o unduire-opalescentă.
***
Burnitează îndelung.
Îsi cam dă în petec Namaida-bozu20,
Dansînd în mîini cu un urcior de vin.
A venit si toamna-n Sonezaki21
Si chinui-mă-va din nou singurătatea.
***
Păsărilor nu le este dat
A se întîlni.
Numic nu pare-a semăna cu tine,
Castă si strălimpede
Adîncime-a buzelor de jad22.
***
Întîlnitu-ne-am la rîu,
În valea Galbenelor Puturi.
Întru a zvîcni mai abitir,
Cît fu noaptea mi te-am îmbiat
Cu, de matostat, o codiriste.
***
Zilele aceste s-a întors din Edo23
Iamabusi24 schiopul –
Nemiloasă, cică, tu l-ai părăsit.
De mii de ori a fost să te sărut
Ca pe-ofranda noii primăveri.
***
Asta e, cam vreo trei ori la număr,
Mă lăsasei păcălit de vulpe.
A ce-aduce schiptrul meu de jad?
Vai, ce grozăvie! E întunecat
Rîul scoicilor, Sizimi25.
***
Ziua toată, pîn’ tîrziu în noapte,
Am tot curătat orezul,
Fără-a ne fi odihnit o clipă.
Spre luna clară îmi ridic privirea,
Mîngîind mărgeanul obosit.
***
S-a-ntîmplat ca altul să-ti dezlege
Brîul fecioriei.
Cetos ne contopim vocile-n crîng,
Si fără greutate mîna va găsi
Locul radioasei împreunări.
***
Prinse-n cîrligele de nefrit
Tremură perdelele la vînt.
Alipindu-te la pieptul meu,
De neamînat adio îmi soptesti.
Ce aromitoare-s florile-ntomnării!
***
Extenuată,
În sort rosu26,
Îti speli sprîncenele de pe frunte27.
Au luna fi-va să răsară iar,
Indolente sceptru?
***
Toate se-mpreunează:
Buclele ti le-adunai în coc
Legat cu siretul de hîrtie.
Precum cu o perlă cersetorul
Mă tot joc cu tine.
***
Trufasă-i tinuta călăretilor tăi,
De distractii pline-s nopti si zile
În Lăcasul Sutei de Plăceri28.
Iar cel căruia îi vei zîmbi-n Itami
Usoară pradă va cădea durerii29.
***
Pe cînd rîndunelele grăbesc spre cuiburi,
Fecioara se apleacă arcuit
Peste Pîrîul Piersicilor.
Pe culmi de munti dau visinii în floare.
Loaza cum ar fi să se îndrepte?
***
S-a zburătăcit
Si cel din urmă stol,
Doar corbul a rămas stingher în crîng.
După cine-ar vrea să tină cale
Ale tale brate migratoare?
* * *
Nici chiar o sută de cupe
Setea nu-mi pot potoli.
Pentru-un bărbat o sută de femei
Nu-s prea multe.
Brîul căzu, plescăind.
***
De parcă as avea în mîini
Un nouras.
Nopatea, în sălasul dragostei
Despletitura ta
Mai usoară e chir decît fulgul.
***
Nicidecum nu pot uita
Dintîiul tău sărut
Si cum ne-am tot iubit la Edo.
Dar cît de-mbătătoare-i pasiunea,
Pe atît de-amară e tristetea.
***
Candrie, întinsă pe pat,
Perlele de pe piept
Ti le treci printre degete.
Barem o zi n-ai neglija plăcerea,
Trupul tău e-asemeni pisicutei30.
***
În noapte, chipul tău
Ti-l tremură usor
Vîsla încercată.
Aprigă dorintă de-a mă afunda
Si apoi de-a răbufni spre cer.
****
Freamătă coapsele,
Tresare boiul mlădiu.
Amurguri furisate
Se-ntrepătrund
Si inima din piept ar vrea să sară.
***
Colo, printre sinilii răchite,
Se tot cheamă fără istov păsări.
La cincispe ani ai cunoscut ardoarea,
Dorind cu mine a te contopi
Fără moft, contrare si bănat.
***
Pe culmile din preajma
Tărmului adîncului Takasaiu
Tu serpuiesti precum
O apă repede,
Printre degete scurgîndu-mi-te parcă.
***
Împrejurimi pustii.
Monahii deja dorm de multă vreme.
Simt cu-ntregul trup ardoarea noptii.
Dar crizantemele oare de ce
Încă nu si-au defăcut corola?
***
Precum un bondar mitos,
Am tot zumzăit de-asupra ta.
O, divine lotus,
De opt ori s-a oglindit mărgeanul
În opalina apă-n tremurare.
***
Această mărturisire
Deveni-va nouras în muntii Kisaiama.
Îti amintesti cum în golful Mitsu
Ne-am dezlăntuit în dragoste, încît
Prinseră a zîngăni si pinii31?
***
Cu palme mici
Încerci să-ti coperi sînii,
Rusinoasă aplecîndu-ti ochii.
Parcă e usor în plină zi
Să ne stingem stînjeneala?
***
Tu m-ai preferat
Tîrgovetului de untdelemn.
Dar pe cîtă vreme oare?
Însă, iată, nu mă duce capul
De unde as putea să fac si rost de bani.
***
Este încă-atît de jună ea,
Ajunsă-abia la unsprezece ani.
Rupe florile de lîngă poartă,
Poftelor bărbatilor sadea
Cedîndu-le din nou.
***
Mijlocul tău subtire
E mai mîndru ca răchita.
Brîul ti-i legat mai sus de coapse32.
Fără falsă jenă, flirtului mă las
În fata lumi-ntregi.
***
Pasul usor
Aprinde-n suflet nerăbdarea.
Naive smecherii –
Parcă mie nu mi-e cunoscut
Cum se-nvîlvorează patima?
***
În mijlocul suitei sale
Fiica împăratului admiră pomi în floare.
Fusta i-i din pal brocart,
Iar chimonou-i viede-iarbă-crudă.
Stau îndelung si-mi răsucesc mustata.
***
Peste trupul tău
Pierzi orice stăpînire.
Cum ar fi să înfrînezi furtuna,
Cînd fulgerul
Rîvneste să erupă?
***
În úsure sandale
Fugulita ai venit la mine.
După ce trecu a noptii ploaie,
Portita împletită din mlaje rare
Scîrtîie-ndelung.
***
Pare-se, departe se zăreste
Podul peste rîul Sizimi.
Din nou mă înfior: anume-acolo
Mi-a fost dat să frîng întîia oară
Mlada de răchită.
***
Pelerină albă peste
Rochia liliachie – polog
Întins spre Poarta Sutei de Plăceri.
Năvodul cerului imens este si rar33,
Dar din el nu e nici o scăpare!
***
Pe nesimtite intră
Copila-slujnicută –
Nici prin gînd să-mi treacă
De-a te obidi,
Micută E.
***
Tremură sprîncenele peste
Ochii verzi.
Noaptea se revarsă, nori învăluind.
Ceea ce n-am îndrăznit să-ti spun
Mai ardent e decît orisice ti-am spus.
***
As fi vrut ogorul
Să-l însămîntez cu hamaguri34.
Aruncînd cît colo cartea,
Căutai si-atinsei buzele de jad.
Veni toamna.
***
Unde-ar fi izvorul
În care s-ar putea
Setea să-ti astîmperi, însă fără
Ca mărgeanul să se oglindească-n
Roz-opalina apă?
***
Pe culmile Asama
Călugării ne tot pîndeau cu jind,
Fără barem a închide-un ochi.
Peste-al Întîlnirilor Pichet
Dăinuiau ca străji neadormite.
***
La intrarea-n dugheană,
După perdea,
Sărutată se lăsase mica libelulă,
Ea, care pe zei chiar i-a-nvătat
Ce înseamnă dragostea35.
***
Mai tii minte cum
Întîia oară
Ne-am tot spus cuvinte de iubire?...
Dar de-atunci cîti trecători din Tamba36
Ti-au ajuns la pat, O-himesama37!
***
Încă de la paisprezece ani
Îndemnai bărbati să-ti treacă pragul.
Cine-ar fi în Edo cel ce nu te stie,
Ah, Okiagarikobosi!38
Dar nu ti-ai dori si-o stea din ceruri39?
***
Cu anii trupul ti-i leit
Pieptene din osul de testoasă,
Sufletul nu-ti e decît
Fisă-n jocul sugorocu40.
Vai, ce ticăloasă-ndeletnicire!
***
Zîmbind cochet,
Prinzi a-ti scoate chimonoul, dar
Rogi să îmi întorc privirea.
Sentimente mari
Si sîni micuti.
***
Mai luminos decît sărbătoarea
Aprinsei Mii de Felinare41,
Trupul tău despuiat
Într-o fărîmă de noapte
Face o mie de galbeni.
***
Zi radioasă,
Serbarea dragostei în Sonezaki.
Patimi chemătoare
În mahalaua veselă.
O, Zeule, cum să-i rezist ispitei?
***
Tîrziu după apus,
Dinspre rîu mă-ntorc
Urmat supus de copilita Ho.
Păgubitoarea lună
Deja e sus de tot.
***
Cine m-ar putea compătimi,
Rugîndu-se pentru mine?
Deja pînă si nemernica slujnicută,
Prostuta aia din Edo,
Cînd mă vede – face nazuri!
***
În drumurile mele multe-au fost
Si hanuri si popasuri la-ntîmplare.
N-ar fi oare nimerit acum
De unul singur
Să o iau spre iad?
***
Intrare si iesire
Prin aceeasi poartă.
Ca ieri, tu îti mai legănai păpusa.
Dar maturii au altfel de joc:
Jocul cu focul.
***
Cu o gingăsie indolentă
Intră în tine..................42
***
Pe tine te ademenii în noapte,
Cea de-ntreci suratele-n mîndrete.
Păpurisul fraged e si verde.
În această luntre subredă,
Sărutul va dura în vecii vecilor.
***
Sprintenă, mlădie
De la crestet la tălpi,
Spre chindie-ajungi candrie.
Peste-afundul apei tremură
Învălurări de lintită-opalină.
***
Zbenguindu-se printre orhidee,
Superbele copile
Una alteia-si răsfrîng mîndretea.
Pe tărm terasa goală
E nespus de tristă.
***
După ce-ai păsit peste vesminte,
Lîngă patul
Încrustat cu mesterie,
Gingasă mi te-ai lipit la piept.
Dar de ce sunt acuprins de tremur?
***
Ah, aceste glezne,
Ah, tainice minuni alte-ntrupării,
Din cap la tălpi ard ca în vîlvătaie!
Noaptea melcului insomniac
E numai sărut si dezmierdare.
***
S-au călătorit, cam cît fost-au, anii,
Bătrînetile-mi tin de urît,
Însă, amintindu-mi
Cvartalul Sonezaki,
Uit de orisice păreri de rău.
Note
1. Batonul de nefrit – ancestral simbol daoist al naturii masculine.
2. Micuto din mahalaua Simmati – cartier în centrul medieval al orasului Ōsaka, unde familiile sărace îsi aduceau fiicele si le vindeau în „casele vesele”.
3. Mîngîi cu buzele mărgeanul – imagine contrapunctică în poemele lui Ruboko Scho, de o alegorie suficient de indiscretă chiar si pentru sistemul său metaforic.
4. a) Luntre nouă pluteste legănat – tînără sau sotie (sidze) din cartierul vesel care învată meseria sub supravegherea hetairei (curtezanei); b) Spre Nozaki – localitate (în prezent oras) în prefectura Ōsaka, unde se află templul Zeitei cu Unsprezece Fete.
5. Îsi dezlegase brîul răsucit – brîul zis si „sfînt”, constînd dintr-un snur împletit din paie de orez ca obiect ritualic nuptial.
6. Insulele celor Cinci Lacuri – se presupune că ar fi vorba de lacul Tayhu din provincia chineză Jiangsu.
7. Împrăstiatu-s-au siraguri de podoabe – în acea epocă pudibondă, o atare înfătisare a femeii părea destul de dernajantă.
8. ... frumoasa-taiu – în casele de distractii, tinerelor li se atribuiau ranguri, în dependentă de care se percepea plata de la clienti. Taiu, frumoasă de prim rang, primea doar musafiri foarte bogati.
9. Sub chimonoul/ lui Katsuraki – zeul muntelui cu acelasi nume. Era atît de urît, încît se arăta doar noaptea.
10. La statia Isibe – în provincia Omi, între statiile Kusatzu si Minacuti.
11. Fetiscană-dsero – tînără ce se oferea pe bani.
12. Ca ciorba-săltăreată-n Minacuti – Minacuti s-ar traduce ca „portile apei”. Statia respectivă era celebră prin „ciorbele-săltărete” preparate din fîntînei, specie de păstrăvi crescută prin orezăriile acoperite de apă.
13. Părăsind băile – băiesele constituiau rangul de jos al hetairelor, de obicei practicînd cea mai veche profesie de pe pămînt.
14. Decît un simplu petec de hîrtie – în Japonia de altădată, batistele de mînă erau făcute din hîrtie de orez.
15. O, vulpe ticăloasă! – conform traditiilor orale, la japonezi, ca si chinezi, vulpea se poate preschimba într-o femeie frumoasă.
16. Vede-se si eu va trebui/ Să mă urc pe muntele Asama – în muntii Asama se află templul sintoist, unde locuiau sacerdotii ce se legaseră cu jurămînt întru agamie.
17. Kesa – parte a vesmîntului pe care îl poartă călugăritele. Aluzia autorului e transparentă.
18. În Orasul celor nouă porti – este vorba de capitală. Mai întîi, cele nouă porti semnificau palatul împărătesc, construit asemeni celor chineze si simbolizînd nouă sfere ceresti. Se presupune că această tanka ar avea un caracter evident autobiografic.
19. Este vorba de aburazutsu, vas pentru untdelemn, mesterit din tulpună de bambus. Un simbol erotic legat de climax.
20. Namaida-bozu – cîntăret ambulant, în haine monahale, ce interpreta melodii burlesti, de acompaniment utilizînd gongul.
21. Sonezaki – cartierul dragostei, apărut în Ōsaka la începutul sec. IX.
22. Adîncime-a buzelor de jad – precept daoist ce simbolizează natura feminină.
23. Edo – vechea denumire a orasului Tōkyō.
24. Iamabusi – vrăjitor, adept al sectei budiste Siugendo. Aici, cu sens peiorativ, autorul făcînd aluzie la sarlatanismul acestui soi de samani, astfel că protagonista poemului nu are ce regreta.
25. Sizimi – rîulet ce curge între Sonezaki si vechiul cartier al plăcerilor Dozima. În traducere Sizimi înseamnă „scoică mică”, de unde si jocul de sensuri ce duce spre proverbul: „Cu o scoică n-ai să golesti marea de apă”. Însă, în conformitate cu regulile enantiosemiei, protagonistul vrea să spună că dînsul a reusit totusi cu o scoică să golească marea iubirii.
26. În sort rosu – slujnicile din birturi purtau sort rosu.
27. Îti speli sprîncenele de pe frunte – sprîncenele erau rase, în locul lor femeile căsătorite încondeindu-si două dungi. Tanka vizează adulterul.
28. În Lăcasul Sutei de Plăceri – conform religiei budiste, acesta ar fi Raiul de Apus.
29. Iar cel căruia-i vei zîmbi-n Itami/ Usoară pradă va cădea durerii – joc de cuvinte: în original, numele provinciei Itami înseamnă si „durere”.
30. Trupul tău e-asemeni pisicutei – în acele timpuri, în Japonia pisicile erau foarte putine, fiind aduse de pe continent si pretuite mult.
31. Prinseră a zîngăni si pinii – cei care făceau pelerinaj la templul Ise, drept ofrandă adusă zeilor atîrnau de pini monede.
32. Brîul ti-i legat mai sus de coapse – de obicei, tinerele din cartierul vesel purtau anumite feluri de brîuri, după care se putea determina îndeletnicirile si rangurile lor.
33. Năvodul cerului imens este si rar – parafrază a apoftegmei din filosofia chineză antică „Imens este năvodul cerului, rară i-i împletitura, dar totusi numeni n-a reusit să scape din el”. De remarcat cutezanta protagonistului de-a se asemăna cerului.
34. Hamaguri – specie de moluste comestibile.
35. ...mica libelulă,/ Ea, care pe zei chiar i-a-nvătat/ Ce înseamnă dragostea – conform mitologiei nipone, libelula i-a învătat tainele dragostei pe zeul Izanagi si pe zeita Izanami, personaje din religia sintoistă. E aici si o aluzie la bisexualitatea iubitei.
36. Tamba – numele vechii provincii învecinate orasului Kyōtō.
37. ...O-himesama – titlul vechi al tinerei din familie nobilă. În această frecventă trecere de prag de către oricine se ascunde regretul disparitiei conventiilor dintre păturile sociale.
38. Okiagarikobosi – o jucărie asemănătoare cu hopa-mitică, reprezentîndu-l pe zeul fericirii. Al doilea sens al cuvîntului: slujnică ce chema clientii în „casele vesele”.
39. Dar nu ti-ai dori si-o stea din ceruri? – joc de cuvinte intraductibil: „hosi” – a dori, a vrea, si „hosi” – stea, astru.
40. Sugorocu – joc provenit din China, în care sunt aruncate piese marcate cu puncte. Scopul – de-a înainta pe teritoriul adversarului pe tabla de dame, ce se subîntelege si din aluzia metaforică a poemului, „atacata” fiind protagonista.
41. Mai luminos decît sărbătoarea/ Aprinsei Mii de Felinare – felinarul e considerat ofrandă adusă lui Buddha.
42. Tanka incompletă. Unii cred că aceasta ar fi fost optiunea autorului, altii sunt de părerea că, pur si simplu, finalul ar fi fost pierdut. (Vezi si prefata.)
