Liliana SPĂTARU

Lupul

lui Cezar Georgian

 

Măreată zi mi-ai dăruit! Nu te-am crutat

cînd alergai stingher. Un foc am tras

ti-am auzit urcarea în salturi către cer

 

si-am devenit inert, si-am asteptat,

 

pădurea-ncremenise, în liniste de fier

te-a-nghitit! Măreată zi!

Eu singur, în neant, tu singur si răpus,

 

de ochii mei ascuns, rămas în umbră si mister!

 

Acolo

Acolo unde cerul sărută fîntîna

muntii se înaltă mai mult

de uimire,

 

acolo cîntecul lor de iubire

freamătă tainic, prelung,

poemul prinde contur

 

si mă cuprinde...

doar muntii.

 

Cine sînt?

Au cine mi-s?

Poem strivit de un zîmbet

obligat să trăiască?

 

Sînt sens rătăcit

în linisti scăldate de lună,

sînt umbra?

 

Sînt contemplare?

 

Eu, cine sînt pînă la urmă?