Liliana SPATARU

 

Eul Indris

 

O, coborînd în tine,

în eul tău neptunic si fragil,

ca-n ultima silabă uitată pe clavir,

 

Te vei încrucisa cu timpul –

mecena fără seamăn –

în poezia lumii, fără să-ntelegi

 

că-n strigătul de spaimă din spatele iubirii

 

nimeni, niciodată, nu sti-va ce însemni?!!

 

Într-o după amiază

Stai cu timpul la masă.

urmăresti conturul pe hartă

si plîngi. Nimeni nu stie

 

pînă unde ti-e casă,

 

pînă unde te rogi

unde lumina te-adapă

cu dor, sau îti cere să pleci

 

într-o după amiază?!!

 

Strigăt

Dar nimeni niciodată

nu-ti va cuprinde cupa

din care ai sorbit

 

iubirea ori păcatul,

ori stranii revelatii

te vor trezi

 

va fi tîrziu?

 

Vei fi doar strigăt?

 

Poem indris

Scrisoare despre privighetori,

zăpezi nesfîrsite din zări peste zări

si despre iubire-ti voi scrie...

 

cuvintele-mi fi-vor toamne

îmi fi-vor cărări nesfîrsite

peste care voi risipi

 

în nestire

iubire.

 

Ego

Stai, nu fugi spre locuri nestiute

carteziană umbră

cu ochi de lup...

 

Prin cetina de gînduri

esti tot mai nefirească

ai clopotele surde

 

cum să-ti cuprind urcarea

 

descultă, spre lumină?...