INEDIT
Constantin SPIRIDON
* * *
între mine si cel care trece / umbră pe străzi
singurătatea ca o punte în noapte
ne leagă întocmai
peste apele spaimei
caut fără a afla
în multimea sătulă de patru pereti
suflet însetat în suflet
între mine si cel ca o umbră tăcută
pe străzi singurătatea se strigă
ochii caută-n jos urma pierdută
pe cer pasărea zboară
nimeni nu stă să asculte
zorii cum vin peste Burg
* * *
Corbi negri sînt
si albi mai rar
acelasi croncănit
sinistru negru clar
o fată-n galben iar si iar
pe-alei pierdute-n gînd bizar
prin frunze putrezite
pas amar
e noaptea mea de nebunie
pe cînd se zbate-n agonie
o stea albastră
pe-alei cu frunze pasi uitati
statui în nemiscare mută
si corbii negri corbii albi
pe cerul vănăt simfonie...
* * *
un pumn de licurici
în noapte
poemul ce vi-l închin
vouă
dezmostenitilor
mai limpede în ochii vostri
ca în oricare din oglinzi
sufletul îsi creste speranta
singură lumina care nu piere
stie cine sînteti
foame un secol
sete un secol
veac după veac
pe umeri le poartă
în numele vostru
acest pumn de licurici pentru sufletul trăitor
* * *
pielea mi-e neagră
acest învelis peste sufletul alb
doar îl vezi
si sîngele pe care mi-l storci
sînt negru
spui tu
esti negru
sopteste imaginea
Alb îmi stiu Sufletul
strălucind cum Lumina
si sîngele rosu cum toti îl avem
