Constantin SPIRIDON


* * *
noapte
sub luna vînătă de frig
pe tăcute uliti trec
        prăfuindu-mi Umbra
nici cîini să latre
nici vreo altă făptură
în noapte umbra să-si clatine
ci
încremenire de piatră în umbra
pasilor ca o mantie
de-o parte si de cealaltă

arbori case garduri
satul de piatră îmi pare
si-mi pare totul un basm
noaptea îmi pare de gheată

singur
sub privirile lunii
în tăcerea stelară
în ochi am speranta

pasii mă vor duce
în clipa plesnirilor pleoapei
spre pururi lumină


altă carte

am citit o carte
după prima
    a doua carte
după fiecare carte urma
altă carte
    niciodată nedumerirea
din suflet nu se surpa
dimpotrivă
ca o spaimă
    adînc se-nierba
semn lîngă semn de întrebare
în jurul gol de răspuns

am scris întocmai cele petrecute
născîndu-se
iarna în care m-am nins

despre frica de Frig
        altă carte citesc
ca un lintoliu peste mască
strigă bezmetică
a mea carne


* * *
si cît as vrea să bat acum cărarea
în crivătul cu urlete de lup
nici penumbră plopii nici făpturile umbră
în ceata lăptoasă în lumina difuză
în ochi pe neasteptate îmi pătrunde cîte o poartă
o casă rareori pe cale sînt oameni
        binete le dau

singur
    tăcut ca un zid mă împrejmuiesc
unde cei care dorm tîsnesc
în amintirile noptilor lungi


* * *

am adunat
atît
cît amurgul să fie

drumul
intră în uitare

frunza planează
Făptura încremenită va fi la ora aceea...
 

*   *   *
    M-am desprins de mine
    Umbră
    cu crestetul în iarbă sub ruine vechi
    îngurgitînd tăcerea
    soptindu-mă în rime

    îmbătat de-otrava cuvintelor ce cad
    cascadă
    în ochi goliti de vise
    se creste-o iarnă din Sternul unui Nimeni
    descătusat din carne de patime secat
    înfrătit cum Umbra în miez adînc de noapte
    trec prin Arcadia
    străin
    ca raza stelei în genune moartă

    alăturat cu vremea / ce-a fost
    si care vine
    străin la fel Arcadia străbat
    rostind toastele-nverzirii
    cuvintelor ce cad

    cu crestetul în iarbă soptindu-mă în rime

Home