Valeriu STANCU
Schade
unde-s acum noptile bacoviene
cînd
îmi cîntai
despre zeii poetilor
iată
din nou zorii adorm
în venele înveninate ale îngerilor cu arcadele sparte
prin suburbiile cerului
zorii ne adorm în păcat ca o cămasă
de îngeri din lacrimi tesută
a venit vremea – mi-ai spus, rusinată –
poetii
mor
uitîndu-si neprihănirea pe cruce
ninge peste plecarea lor
porti în altare
sculptează ninsoarea
porti în altare – valurile
îsi aliniază colindul
zbuciumul
rostirea
servitutii
castele de noapte
de ceată
de lauri
nesomnul ornicarului
cu pecete pe frunte
cheamă comorile în văzduh
înzidite
mai cîntă-mi acum despre
suburbiile cerului
în care ne-am rătăcit pînda
ca în caietele toamnei
mai cîntă-mi
unde ai vrea să mai pleci?
iată si noaptea ne suflă în ceafă
mi-am zălogit vesnicia la cantina săracilor
pentru un blid de iubire
asteptînd să-ti zămislesti umbra
unde vrei să mai pleci,
rătăcire,
catargele străpung osuare
mîna
mi-a amortit pe rana
toporului
canoanele zării ruginesc în marsupii
re-chemare
zăpadă în noiembrie, dragoste rănită
petiolu-nstrună frunze de cristal
stresinile-adună cînt de stalactită
si-nmlădie noaptea lutul boreal
un vîrtej
de patimi
augusta am să te numesc, pentru că mi-ai dat viată
pentru că tentaculele luminii tale mi s-au strecurat
în falange
m-au atras în adîncul unui vîrtej de patimi
de păcate,
de miracole.
Miraj
sau partitură a diavolului
neprihănire a lantului
ferecat la încheietura-mi
înzidind dimineti lacustre
în depărtare
asezări despre care niciodată
nu voi afla nimic,
asezări ce-mi sunt indiferente, unde
nu voi călca niciodată
pentru că ne trăim diferit
propriile dureri
ceasca de ceai
vizitîndu-ne diminetile
lacustre, pulberea zorilor,
carapacea noastră antiseptică
insomniile pusilanime
insule de spumă
portionînd tortul oceanului
am să te numesc augusta
fecioara
mă scufund în acelasi vis
în care îmi înzidesti dimineti lacustre
în care îmi esti partitură a diavolului,
miraj si
neprihănire a lantului ferecat la încheietura-mi
măcelul umbrelor
dacă tu nu m-ai uitat, eu de ce as uita
foaia de hîrtie
pe care cosmarul si-a lăsat ghearele, amprenta,
semnătura,
cutitul ce trece prin amintirile noastre
Guten Morgen!
une nuit j’ai failli mourir
tué par l’ange aux arcades brisées
qui,
de temps en temps,
change les plumes
de ses ailes
avec les feuilles de papier
sur lesquelles
les poètes écrivent
leurs meilleurs poèmes d’amour
d’amour et de mort
