BREVIAR

Victor STEROM

 

MARIAN RUSCU TÎRZIU ÎN LABIRINT

FUNDATIA CULTURALĂ LIBRA,BUCURESTI,2011

Poemele-texte epice din acest tîrziu în labirint se convertesc la poveste cu alură de parafrazare. De aceea, am fi tentati să credem în expresia unei stări de solitudine, de mărturisire, de meditatie într-un discurs deschis totusi spre formele autentice ale comunicării. Astfel de versuri sugerează o mare diversitate concentrată prin sentiment si idee. Se remarcă esentializarea ei în text revelator. Pare că poezia în sine scapă de chingile inefabilului ori din strînsoarea axiomatică si dă imagini metaforice, sintagme, asocieri laxe din medii existentiale si relationale, toate fiind recompuse sub imperiul unui spatiu sublimat al noutătilor insolite uneori, de-a dreptul conventionale alteori. Atractia dominantă a lui Marian Ruscu spre spiritul solemn amestecat cu perceptia cotidianului baroc, se manifestă – aproape exclusiv – prin atitudine sentimentală. „În lumea de lîngă noi, ne vom teme de viată, ne va fi frică de moarte si visele le vom trăi cu ochii deschisi într-un soi de realitate. În lumea de lîngă noi, caii verzi de pe pereti vor zbura, iar stelele verzi si în noapte si în zi, albe sau rosii, cat ai zice un-doi, vor fi. În lumea de lîngă noi, nu sînt nici umbre, nici urme, nici gînduri, nici vînturi, nici ploi” (În lumea de lîngă noi).

 

FLORIN COSTINESCU SISIF, DEZLEGAREA DE VINĂ

ED. TIPO MOLDOVA, IASI,2011

Sînt aici versuri mărturisitoare ale unor clipe înfiorate, ale unor suplicii interioare transcrise lapidar si usor redundant, cu revelatoare pregnantă lirică. Ritmul elegiac se desfăsoară pe spatii ideatice si implicit reflexive, poeticitatea concretcizîndu-se la nivelul revelatiei lirice. Putem spune după lectura acestui masiv volum ontologic format din cinci mari sectiuni: Murmurul lumii, Demiurg de privelisti, Finaluri de sonete, Usa de brumă si Balade – toate cuprinse în 610 pagini, că, treptat, dar sigur devenim părtasii unei experiente cultura­le din viata lirică a lui Florin Costinescu care nu refuză teluricul, dar care relevă prezenta sacrului. Astfel, putem aseza între paranteze orice întîmplare spre a ne apropia de lăuntrul trăirilor, ori de relevarea unor adevăruri subiectiv-obiective.

„Aerul acesta lovit de coapsa ta/ sunîndu-mi în urechi,/ ca bronzul atins de briza mării/în care îsi fac cuib pescărusii;/ aerul acesta fosnitor,/ ca o pădure de primăvară/ prin care se furisează iepuri/ cu boturi fosfo­rescente,/ aerul acesta magnetizat/ de rouă visătoare a diminetii,/ da, aerul acesta prin care merg!” (Rouă visătoare).

 

HORIA BĂDESCU VEI TRAI CÎT CUVINTELE TALE

ED. DACIA XXI, CLUJ-NAPOCA, 2010

Doldora de cultură, cu o aură a inefabilului, a realitătii care nu se vede, dincolo de neatins, Horia Bădescu îsi asumă febra vizionară îmbrătisînd adesea exhaustiv estetica textualizării, ceremonios, invoca­tor si transmodernist. Meditatia conceptuală în fata realului-ireal este retrăită psihic, sugestiv si revelator. Stilul e abrupt, inspiratia mereu eruptivă-centripetă, iar procesul paradigmatic este aici, geometric relevîndu-ne un orizont arhitectural. Ca printr-un ochi magic se întrezăreste concentrarea în imaginii poetice, dar numai atingînd marginile misterului si nu întregul ansamblu atmosferei tematice. Un ritm persuasiv al miscărilor, avînd toate mijloacele disponibile întru conturarea unor viziuni ample, fixează - cum spuneam – atentia ca stil în poezia lui Horia Bădescu; poezie care ne invită pe un tărîm elegiac subtil, axiomatic, plin de rigori si legi ontologice.

„Cum să vietuiesti mîine/fără de tine,/ cel pe care-l îmbracă acum/ hoitul luminii?/ Cealaltă zi te-a-nhătat/ cu mult înainte/ si totusi e încă aici/ cuvîntul care nu va fi rostit/ niciodată. Prin fereastra deschisă,/ mireas­ma a ceea ce n-a fost decît/ memorie/ fără memorie;/ dincolo de tine/ nu vei putea trece/ nicicînd” (Dincolo de tine).

 

 

VIORELA CODREANU TIRON, FĂRĂ TITLU

ED. AMANDA EDIT, BUCURESTI, 2011

Meditativă printr-o infuzie reflexivă, poezia marca Viorela Codreanu Tiron rupe fîsii existentiale dintr-un întreg ce-l numim aici universul cotidian al spunerii. Dar, nu lipseste nicidecum tonul poeziei ontice în care răbufneste plină de profunzime imaginea cunoasterii de sine tintind spre concentrare si perfectiune. S-ar putea vorbi prin conotatie de o poezie de notatie spontană si lăuntrică; si totusi, nu este asa, ba dimpotrivă, poezia din această carte, chiar dacă este realmente concentra­tă mai mult pe temă decît pe idee, o simtim elaborată. Caracteristica unui asemenea demers poetic ar fi puritatea ori chiar dorinta de dăruire prin purificare. De aici, ezotericul si etericul acestui tip de poem devenit elogiul si speranta unei comuniuni definite de linistire si tăcere.

„Timpul meu unic,/ aparte de celelalte timpuri,/ s-a scurs atît de încet/ pe lîngă mine,/ încît nu mai stiu.../ de l-am avut.../ de-a fost cu adevărat al meu/ sau nu a fost decît/ iluzia unui timp,/ răstălmăcit de doamna Vreme” (Timpul meu).