* * *

ca nufãrul
poem
creste pe drojdia
mortii
 

* * *

un pas
 în luminã
încã un pas
 si moartea
în urmã
 strãinã
a rãmas
 

* * *

moartea era trîntitã
  în mijlocul
geometriei pe saua
  turceascã
tinea furca sprijinitã
  pe vîrful
piciorului si dintr-un
  caier
torcea dreapta de la
infinit
ici-colea o-nmuia în
  salivã
si o rupea cu dintii
  agãta
fiecãruia cîte-o bucatã
  de gît
si iar trãgea scîrtîind
  linia
aburind a infinit
 

* * *

stã moartea
 sã moarã
suind la icoanã
 si sf. Fecioarã
îi dã de pomanã
 

* * *

ti-am cerut doar moartea
care mi se cuvine mai degrabã
decît altora
 ne mai tîrguim
pe conditii?

Ti-am cerut moartea
pe care mi-o datorezi
ca pe o binecuvîntare
  si atît

Ti-am cerut
în dupã-amiaza de migdale
si taci si taci
eu astept si voi deznãdãjdui
mai încolo

Ti-am cerut moartea mea Doamne
 

* * *

a murit ca o tãcere
 în dintii
diminetii dupã ce înotase
 în noapte
în smoala înjunghiatã
 de consoane
 n-avea rost sã mai cearã
 luminii
s-a stins pe bancã sub
 cer
zorii îl prohodeau cu
 cerneala
prelinsã din fînul
 noptii
sufletul si-a luat
 pãlãria
si a plecat pe
 bicicletã
spre cer. a murit
 e clar
moartea i-a fãcut
 cel mai
mare favor