MICRO-ANTOLOGIE SONET / autori români contemporani/
LUCIAN STROCHI
23.VI.1950 (Petrosani – Hunedoara) –
SONETUL VI
Lumina crudă-n ochii tăi se strânge
pentru iubire-i ultimă cascadă
în mână port un trandafir sau spadă
sau altfel spus un evantai de sânge
trădării i-am căzut si eu azi pradă
o lume poate ura ta constrânge
în mine-ngenunchiată piatră plânge
si versu-mi trist e tragică dovadă
mai pot aprinde-o lacrimă plăpândă
mai vrea privirii-un zâmbet să se vândă
si simturile treze stau la pândă
săgetii firii sunt umil străpunsul
chiar dacă timpul n-a citit răspunsul
sperantei mire prin cuvânt sunt unsul
SONETUL VIII
L-am îngropat pe dumnezeu în mine
demult în rugă, slovă sau tăcere
nu ca să-mi caut blândă mângâiere
sau să înalt lumină din lumină
culeg pe buze lacrimă de miere
si orb îmi cer căderea-naltă-n mine
prin degete-mi trec roiuri de albine
iubirea sacră dreptul ei si-l cere
mâna se roagă, ochiu-nchis îsi scrie
mărturisirea-n margini de hârtie
si gura-n coltul umed de batistă
fecioara are astăzi fata tristă
si înteleg că mila mai există
puteri îmi vin dincolo de tărie
