Chris TANASESCU
Petrila cu mila
(fragment)
1.
Din două una, dati-mi voie – vreau
să fiu colonizat de colonia
literară, e-o tară tare în tară,
se cheamă Ion Barbu, bardul bardei
înfipte-n curul rîcăi, un alter-io
n Sarbu, serv la vers pe semne cu
de semne pentru masele-nsemnate;
ori, vreau să fiu si eu colon a(l)co(o)lo
niei de la petrila, petra humilis,
piatra umilă de petrilă, să fiu
colonul plin cu pietre de iatrie,
pietrărie cu tărie de blegie,
un rect direct cu poezie, ziuă
la miez de noapte, poe(ra)zie coaptă.
Faulkner: Cînd sunt sudist si plin de ură-n gură / iau de la Barbu o
caricatură
Cînd am ajuns în orasul mineresc
era spre seară, l-am salutat pe Ion
si-am mers la berăria populară
din zona muncitorească de pe strada
minerească pe care locuieste tot
orasul – mai existau acolo beri
în sticle de ulei, nu mai văzusem
asa ceva de douăzeci de ani –
si am fraternizat cu minerii somerii boierii
oierii congenerii tinerii
camuflati toti în fiecare per
P OEZIA / vară 2010
23
sonaj sunînd oranj (născut poet),
pînă spre miezul noptii cînd ne-am dus
la casa de cultură să... dormim.
Caragiale: Esti un chin plin de candoare, esti o frigidă zambilă, / un poet
miner si tantric te forează, ah, petrilă!
Acum foram la mare înăltime
unde ne-a dus „the barbu” să-nnoptăm –
eu si Ralu sus la balconul sălii
de spectacol dup-o cortină groasă,
grena, unde-atîrna pe-o coastă o
cambuză îngustă, lungă, să ne-abuzăm
pe îndelete. Ecranul gol de cine
ma vibra-n beznă de curentul
ce bătea pe scenă – din negativul de
pe-occipital ne proiectam acolo
în mega productia noastră porno staruri
căzînd pe scaune pocnind scrîsnind
după un ocupant cuplat cu-o umbră
mai grea c-un licăr răs-zvîcnind sub ochi.
Mai jos, în subsolul atîrnînd ca un pîntec / bortos pe dedesubt, ochi dati
peste / cap la biliard pocneau unul / într-altul din tacul lui Baicu, din nasul
as / cutit al bateristului la colt / de masă, unde se scotea c-un pocnet / si
dopul sticlelor de bere beck’s.
Orasu-i mort, ziceam noi gîfîind, / si-apoi leoarcă, lati, morti, sugînd / din
jarul rosu, pe-ntuneric, jucam / fazan în versuri sperînd s-adormim tun – /
eu molfăiam a somn c-un sfîrc în gură: / Un român a Daciei vine la străbuni,
/ ca să sărute tărna de pe-a lor mor / mînturi – raspă-n ceafă, înc-o tură, vis.
A încercat românul Sîrbu să fugă / în Italia si el, dar a ajuns / în lagăr siapoi
vagonetar la mină – / Petrini din Petrila – care, însă, / nu face nici
detentie nici filo / sofie-n felul lui candid valah, / după ureche, ci rece, lucid
pînă / la sînge, cîntînd: „Murim, căci ni s-a ter / minat tara, ne părăseste
limba... / Avem soarta pe care-o merităm”, / anume lipsa de destin, elipsa /
festinului de la final, mina / platonică aplatizată-n munti, / pecetluită de-un
proclet mascat prolet...
Ar merge-o moarte mare, ca o vodcă
trasă din scurt de-un miner cînd intră-n sut.
Orasul este umed, rece si
mizer, iar meseria noastră-i moartea.
P OEZIA / vară 2010
24
Cînd intri-n tîrg dai de un cimitir,
dar ce te miri, inspiră-ncet minerii...
nu se vomează, totul se înghite
si cari caricaturi-n tură noaptea.
Un frig mă cuprinde – cu cei din morminte un gînd
mă deprinde... că vis al suburbei întregi sunt, cînt
funerar, sunînd a turbă pe sub sîrba
bătută sec ca o nevastă-n grabă:
Morminte dragi, lumină vie, suvoi
subpămîntean,
„istoria văzută prin niste testicule triste”.
Mă tot foiam de pe-o parte pe alta neputînd dormi de la tratamentul pentru
ficat cu vitamina d si e mă tot gîndeam la taică-meu mai des de cît de obicei
si nu stiam de ce aveam să aflu la scurt timp subit cobor la biliard mai
schimb o vorbă cu clăparul si tobarul iau o bere de la fosta colegă de liceu a
lui Ion si-o beau dintr-o suflare mă pis revin iau o mare bătaie la biliard dar
mi-e milă s-o trezesc pe ea să mă răzbune bate cineva în usa mare ca de
cinematograf a casei de cultură cine poa’ să fie la aproape două noaptea
deschidem însusi Ion cu multe pensule, bidinele si vrafuri de cărti în două
cărucioare de butelie – Să mergem, margenti, zice, în noaptea asta pictăm
petrila-n versuri cu muzică-nainte mars comandă bateristul beat mangă si-o
luarăm pe străzile strîmbe într-o parte.
2.
„Murea cîte-un zid ... în istorie ... vid. Se făcea
c-am rămas o gură de glas”. Melc-melc codo-lup,
lup-lup nărăvîlc, văl-zuf veli-dulf, miel-miel
iezi-chel. Daoi dă la oi, cărbuni den străbuni.
P-aici prin centru, zice Barbu, a
iesit – pictînd un vers de Cristian
simionescu pe alimentară,
cît noi ne tot chioram în jur, centru
de ce?, centru secret de judet pe Jiet
(să nu-l afle sovieto-tătarii?), sau de altar
pe Cîmpa, templu de apă camuflat
sub nume de pămînt – a iesit un lup
în fata catedralei; din nou stupoare:
Care? Tot n-o vedeti?, vă creste sub pensule.
P OEZIA / vară 2010
25
Mosul istoric: în gol sunt singur si mă duce un gînd / suntem născuti prin si
pentru pămînt
S-au dus cu totii-n curte la Ion
băietii ăstia au show după miezul
noptii, tu dacă nu esti nu am chef
să merg nicăieri dar dacă-s invitată
tre’ să mă duc – am dat putin pe net
cred c-o să mă plictisesc îngrozitor...
cîntă, pictează, recită, ce mai, un întreg
... haloimăs, asa... cu figuri ☺ ..., si zbierăte,
Păi si ce te duci, mai dă-i în mă-sa, e
nebunul de barbu să le tină hangul,
nu? Păi daaa, :)) cum ai prins vremea pe-acolo,
e bine, cam frig noaptea, îhmm, să-ti iei
ploverul gri pe tine si s-opresti
dacă te ustură ochii, ok, pupici, pa.
Flavius Flaccus ad Petrilam Unter Alles: La oameni le plac tare în Petrila,
’i destul de mare ca să încapă în
ea si alti
străini… Aici sunt ceruri
limpezi, pîraie...
Grigore se-oferea să si picteze / cum mai făcuse în noaptea petrecută, / cu
ani în urmă, în arestul militiei / sovietice – fusese băgat cu-artistii, /
studenti si profesori, care brusc au tăcut
cu totii atunci cînd s-a impus vorbitul / doar în limba rusă la cursuri, toti /
aveau la ei pensule, vopseluri, / dar numai el a avut curaj să picteze / pe
peretele celulei, orbeste, de-au amutit / si pictorii si militienii în zori / cînd
au văzut deodată ce făcuse –
si-am rîs: cita-vom versuri ce-ti rimează.
Stii starea aia cînd esti asa obosit
că ai cîte-o secundă-n care visezi
tatăl meu apăruse-n dreptul unui bec
de stradă si mă-ntreba unde i-am pus rebusul
de cinci stele camioanele de noapte-ngînau
rrre bus rrre stellae mullet < molete Or
semé on azi azure era razie
prin casele în care ne-ascundeam cărînd
cîte-un sicriu în spate astea zice
alina sunt bărcile cu care scoatem
P OEZIA / vară 2010
26
banii la soare
niste mori de vînt în dobrogea sora mea
maică-mea dîndu-mi de pomană de băut povestindu-mi
ce-a auzit de asezîndu-mă pe-o piatră
dincolo citind din cartea transparentă
(stiri de ultimă oră [pe muzică de F-TV]: acolo în orasul Haralambie se
poartă mănusi cu stemă în partea de sus Si se continuă desacralizarea
comertului Artistul măiastru coboară din topuri E-un croitor cu viziuni
camuflate Îi dau bani lichizi să aibă ce bea pîn-la deschidere)
Eminescu: mult mă mir si mă gudur / că petrila-i lîngă cur / tea de-arges, siarde
megies / gazul dar nu moare cerul / de-atîta putoare, aerul...
Contemporani, con te-n... porani de po
porani tot tachina Grigore si ne
’ntrebam dacă spre dimineată tîrgul
va fi tot o pictură de-a lui pe sub
sau peste versuri puse la zid;
prin întuneric zăream mîna lui Barbu
si alte mîini solfegiind fos fo
rescent scînteile de constiintă
sau adăpînd inconstientul noptii
cu vinul amintirii înviind;
scriind pe zid, scriind pe zid, scriind
de parc-am scormoni după lumina
îngropată-n tencuieli, în cărămizi,
minereu greu de guri rostind în loc.
Ne-a prins apoi frigul – dar unde-i tuica
aia de milioane-a lui Ion?
Orasul de fapt e-o caricatură, atît
îi mai lipsea, textul-poantă – poezia,
acum. Si niciun vers nu-i comic, ci plin
de umor, e drept. Adevărat. Ce-i pasă
rea pe coperta româniei en detail –
„Adevărul e un înger zugrăvit
pe poarta de intrare a iadului”?,
nu stiu, răspunde-o bidinea nervoasă
trasă pe-un cur de bloc cu geamuri con
stipate, mici, de ochiul lui ion
(Andrei) Barbu: morar: vai mie cît
întuneric adăpostesc. SI EU RESPIR
P OEZIA / vară 2010
27
3.
La barul 77 (acolo unde
nu mai stiu care dintre noi a scris
pe zid ceva adînc din Gabriela
Melinescu – „încă multi poeti de descoperit...”)
pierdusem sirul orelor... vizavi
nu ne pîndea niciun popă să ne con
vertească în versete sterpe ca-n ioan
Es. Pop, nu ne făceau cu ochiul his
paniote ca în paterSon... torceam
încet aceeasi filă, fiola de tuici
care cu picături scobea încet
piatra de mină-a inimii ficatului,
ochi ficsi întorsi mereu ’nafară spre coapsa
zilei vuind vagoneti de huilă-n burtă.
Dar cînd venea seara ne apuca / poezia (daimonul din mină?), moneda /
bună de schimb?, erectia frectie?, / căldurile de frig, frisoane arse / împinsen
gură de-un curent al usii / care scîrtîie mereu unsă cum e / cu limba?,
calcul cîntat, calc după luciul / de liniste al locului?, perfuzii / ticăind parsiv
în dinti si-n sex, / ex-criză a cordului dez-încordat / de sînge-n mine plin de
minereu / mereu scurs într-un rîu, rău?, ori erou / al erorilor tuturor, la ora
la
rînd după rost?, fost cînd vine vineri, la muncă, încă?...
asta da muncă neasteptată neasteptat de plăcută
se gîndea Ioan uitîndu-se la una care picta
cuvinte pe pereti sau ce-or fi poezele mamă
ce cur stai că se-ntoarce să se uite-n carte e frumoasă
rău, da’ rău au, ce tîte ce cititi, pardon
ce scrieti sau cum se cheamă ce faceti păi pun
ah si eu ce ti-as pune-o poezia la zid
cum? E-un proiect mda?, io-s erect al domnului barbu
of da, te-as lua si de barbă concitadinul dumneavoastră artist
a, ce frumos cum vă numiti da’ puteti da... pot
să mă tutuiti Ioana ca pe mine si mai cum Cenami
da’ ce nume... da, hai că iar se-ntoarce
ce te-as mai bîntui ioano, imno
de-aur ca un melod de glod te-as des
compune des d-eresul crez si putrezi,
treji ca fredonîndu-ne pre lung s-ajungem fauri trei
dar blonda parcă simtind gîndul lui ioan tremura-ntr-o
doară si-ncepu să scrie cum mă trece
cald si frig cînd mă tii de bumburig
P OEZIA / vară 2010
28
mda?, stii că mă trece? Ti-este rece vin să-ti frece pînă-ti trece
cald si frig doar cînd te frig
ce cină era Cenami ioana, cu poala
ridicată, goală-n spate prinsă-n coate
împinsă, încinsă stinsă mestecată
însfăcată mare ursă unsă mulsă mursecată
dar ea murea cîntînd urgia vie ’n rugul gurii orgia rugii la orga
orgasmului pe scara măscării pradă dulce si ne
sperată ioana cenami, gîfîind, continua să scrie tu dă
ncoace mascarara să mi-o joace bumbarara
asternîndu-i lui Ioan uvertura de urmat ce naibii cenami
tipă, da-ncet! Că ne-aude politia minerească
să trăiască înfipt între buci dulci si mîngîiat
de freamătul de-omăt spulberat al vocii
cărnii
Ioan ar scrie si el ceva pictat
pe spatele lucind în lună al
Cenamei, acuma la finalul cinei –
nu unde mănîncă ci este mîncat –
că face cinema la alta-n casă
si-n film joacă doar singurul din sală
care se sinucide de plăcere...
s-a zis cu-Arnold... fine! DE PARCĂ AS FI...
si totusi Ioana continua să scrie cum
mă trece-nfiorează cînd mă tii
de bumbarază... iar Ioan i se semna
pe ceafă: Johannes de Hîck fuit hic .
Dar pe fituica fetei: „Oricîtusi de încet
te-ai foi / contează enorm / elefantii aud si cînd dorm.”
Abia se desteleni Giovanni din / Giovanna, c-au spus Lumea e o sminteală.
/ Să bem o duscă de vodcă pe inima goală, / vorba lui Nicolae Caratană, /
doi alti scribi plini de colb care umblau / s-adape lumea cu un ciob de tuică,
/ vorbind si gesticulînd ca-ntr-o cari / catură a lui Barbu, marca Gary.
Era, de fapt, contagios, am văzut / apoi cum si degetele lui Costin pe ghitară
/ trasau la solouri linia unui desen... / fără milă... tăios si totusi învăluit... /
rotind tuica-ntre noi: „om parantetic”.
Paratopia de care vorbea patras
vorbind de sîrbu – ăsta-i numele petrilei
prin care noi trecem fiind aici de demult
emigranti într-o colonie, provincie a provinciei,
margine a marginilor, definitivă,
incurabilă, mortifiantă finis
P OEZIA / vară 2010
29
terra, literă care se scrie
singură-n gura lumii si se sterge
în surzenia acesteia... dar, se-aude tom, putin
pilit, avem ciclu complet (gol), si di
gestiv, si cosmic – numele marelui mic,
cum l-a premiat Barbu, al primului
ministru, ’nseamnă foamete în ti
găneste (da, mînca-t-as), si-n turcă – căcat .
Soarele, încet, clipea peste Petrila
gata de ziuă, gata să vădească
un tablou imens – ne-nchipuiam – orasul
acoperit în versuri... Îl auzeam
trezindu-se, cu zgomot si fum, cu vorbe
localnice care se-mpleteau prin co
incidentă cu versul parietal, si-n ecou
reluau ce se scrisese noaptea iar noaptea
fusese ecoul celor care umpleau acum
aerul zorilor... cu pleoapele
încă lipite-asa simteam pictura
închegată la lumina lunii... o re
volutie de-aia-i revolutie: [CONTURUL UNUI COPAC]
s-avem dreptul să schimbăm numele soarelui.
[Din volumul Cartea de Curtea si alte 9 topologii ,
în curs de aparitie la Editura Vinea]
