MICRO-ANTOLOGIE SONET / autori români contemporani/

GEORGE TĂRNEA

10.XI.1945 (Sirineasa – Vâlcea)

                               

E TOTUL RÂNDUIT SĂ SE ÎNTÂMPLE

Cum să trăiesti frumos fără iubire,
Cum să visezi, să umbli, ori să zbori,
Cum să cuprinzi nelinistea din zori
Si pacea din amurg dintr-o privire

Cum să înoti în mările de flori,
Cum să te bucuri de întreaga fire
Si viata ta să-si afle împlinire
Fără minunea care dă fiori!

E totul rânduit să se întâmple
Cu simplitatea unei adieri –
Când de lumină sufletul se umple,

Dar dacă-n schimbul sterpei mângâieri
Ghetarii urii se ivesc la tâmple,
Nu-ti vei afla iertarea nicăieri.

 

SUNT PREA BOLNAV DE TINE PAN’LA MOARTE

Sunt prea bolnav de tine pân’la moarte
Si prea strivit sub multele-mi greseli,
Să cred, cumva, că dacă mă înseli,
N-as mai avea de împăcare parte.

Doar crusta înghetatei năduseli
Mi-ar tencui adâncurile sparte
Si-as sta în umbra ta pe mai departe,
Chiar măcinat lăuntric de-ndoieli.

Mărturisesc aceasta cu durere –
Iubindu-ti firea si crezând că poti
Să nu te lasi răpită de-o părere,

Cât timp îti apăr stelele de hoti
Si pot muri oricând, dacă mi-ai cere –
Eu, cel mai plin de viată dintre toti.

 

 

Home







Dame Companie Alba Iulia
Doar aici dame companie alba iulia si multe altele din Romania. Zeci de mii de utilizatoare sexy te asteapta!
Matrimoniale Reghin
Gama variata de matrimoniale reghin si multe altele din Romania. Intra si tu acum sa intalnesti ceva sexy!