Radu TĂTĂRUCĂ


Acul

Mă pregăteam să bag ata în ac
– urechea acului cel nou la tine-n poală –
mă întrebai:
– N-o să mă doară?
– De un-să stiu? N-am cum să stiu!
Acum o bag întîia oară.

Am stat pe gînduri
– doar un pic –
am apelat la logica sumară.
– Nu cred, nu văd de ce te-ai speria,
Că doar e ată,
Nu e groasă, împletită sfoară.

Ai tras de ată,
Cît vei mai fi tras,
Un ceas, o zi, o săptămînă?
Înfăsurai spirale pas cu pas
La urmă ai rămas cu sculu-n mînă.

Peste un timp, cînd repetam
Lectia hiperexistentială,
– trecusem la mosorul violet –
mi-ai strecurat printre vocale:
– Ce proastă fui întîia oară!
Eu am fost cea care s-a speriat?
Si ce, putea să mă si doară!

Home