Ion PACHIA-TATOMIRESCU
                                                                          
Cometă glontuitoare de vid si de ceruri ale gurilor...

Noua cometă străbate vidul, izbindu-se de cerul
Gurii de rai si de cerul gurii noastre,
Ca-ntr-un inexpugnabil Container-cosmos...
Pe-acest drum îngust,
Dintre lanurile-nspicate de grîu,
Autoturismul meu diesel se ceartă
Cu-autoturismul tău benzinar,
Pentru imperioasa autostradă a libertătii absolute,
Dintre galaxiile Yin si Yang...
Sînt secundate,-n gîlceavă, de spicele-vrăbii –
Că nu-s ridicate mai iute
Auriu-focoasele sulite de-ntîmpinare-a furtunii
Ivite pe zare, cu divizii de nori-tancuri,
Tangente la curcubeu,
În vreme ce divin-ciocîrlia cade lîngă noi,
Fulgerată de vîntul turbat,
De pe tîmpla Muntelui-Timp –
E semn pentru cometă să glontuiască vidul,
Să dinamiteze cerurile gurilor noastre de rai –
Si trîmbe de cosmos, între franje de vid,
S-amutească de spaima inexplicabilei găuri negre –
Devoratoare de zmeurisuri stelare,
Mistuitoare de-albi iepuri-galaxii...

 

Deasupra-i cer din inimile vidului...

Cum să mai treacă porumbelul ale de Dumnezeu,
Porumbelul cu plisc-ramură-de-măslin-îmbumbit
Si cu insignifiantele-i sprijinitoare etern-însîngerate,
Prin aerul ars al cerului dintre bratele tale, dintre hublouri
Cît rotulele de la semafoare, dintre pupilele tale, lacome,
Vultur-leoaică asiro-babiloniană, ce-mi lingi stelele
Din constelatia jugularei, din galaxia buricului... ?!?
Tu poti să zbori doar cu trupurile tale –
Cel din materie, înmiresmatul cu-astringentă de mosc,
Si cel din antimaterie, cu inefabilă fragrantă subcerească–,
Trupurile tale despicate azi, cîndva frumos înspicate,
Cu tăietura – după cea androginică – de-a lungul sternului,
Cu balamalele vertebrelor fîlfîind aripi-coaste,
Mereurit, printer cele două ceruri:
Deasupra, al inimilor de vid,
Dedesubt, al inimilor de rubin fluid,
Stîmpărător de-amurguri
Cosmicilor mei murgi...