Al. Florin TENE
Bogdan I. Pascu – Cerulde pe frunte
Fiind un poet al trăirilor profunde, aceasta explică si prolificitatea prezentei sale în mai toate revistele literare din tară, Bogdan I. Pascu este din nou prezent în librării cu un volum de poeme, intitulat simptomatic Cerul de pe frunte, Editura Nouă, 2005.
Volumul, structurat în trei cicluri: De dor, Psalmi si Sonete, cu o prefată semnată de Henri Zalis, ne redescoperă un împătimit al poeziei clasice ce curge dinspre albia poeziei populare, mai ales în ciclul De dor: „Dorul sarpe ce-nconjoară/ Inima si te doboară,/ Sufletul ti-1 face iască/ vîlvătăi la el să crească” (Tot? de Dor).
Poetul ridică sentimentul pur al dorului la înalta vibratie a eului, inflamat de stările psihice prin care trăiesteacest sentiment specific uman, fortînd limitele metaforei.
Experienta e o epuizare completă a trăirii, un filon al titanismului romantic, prin elan vizionar poetul percepe dorul asemeni fenomenului „fata morgana”: „Zboară dorul si ne-arată/ Altă lume fermecată” (Dor călător).
Fruntea poetului este universul său, un cer cu „spini de lumină”, spre care „drumuri vom străbate/ Spre pura ta seninătate” (Neclintirea stelei). Paralelismul dintre Cerul dumnezeiesc si fruntea poetului nu este fortată, fiindcă si aceasta din urmă creează o lume, este o lume vitalizată, trăită intens si cu sperantă în „al Tău cuvînt/ Vrem să aflăm nepămînteasca-ti cale/ Spre-o altă lume nouă în ceresc vesmînt” (Psalmi 1).
Ciclul de sonete ne convinge că Bogdan I. Pascu este cunoscător excelent al poeziei, sedus fiind mai mult de himera clasicitătii, vizibilă atît în substanta viziunii, cît si în prozodia incantatorie, cizelată, aproape narcisiacă.
Clasicismul prozodic al versurilor e însă mai degrabă o formă de îmblînzire a convulsiilor lăuntrice, un act de exorcism, de căutare a visului si a sensului acestuia: „Acum se-asterne, iară dimineata/ Sleit de visuri unde-ai să te duci” (Sonet insomniac).
Bogdan I. Pascu pare indiferent la spiritul timpului, continuînd să-si sondeze interioritatea cu o tenacitate dureroasă, trăgînd poezia înspre experienta intimă si religioasă. Pe Cerul de pe frunte străluceste si vibrează sensibilitatea stelei unui poet admirabil.
