Ioan TEPELEA

 

Pe Pămînt

N-am fost nicăieri pe Pămînt
sînt un Nimeni băutor de apă
de aer de spirit socratic/un
visător cu pantalonii botiti
si-un troglodit dacă vreti

Pe Pămînt silabisesc încontinuu
cu necuvîntul turnat în cuvînt
cu  Cuprismul si Necuprinsul cu Zarea
de ceată… Îngerii mi-s pe aproape
si Infinitul? Metafora prezentul drept
confidentă cu Dumnezeu!

N-am fost nicăieri pe Pămînt!
Bratca, 16 iunie 2007

 

Negru pe Alb

 

E o lume si e o impresie crudă
copilăria cuvîntului/ orizontul curbat
neastîmpărul anotimpului… Totul
e zgomot si rotunjime… Alb violent
negru pe alb pare acum o zădărnicie
si un decor decolorat…

E o lume si e vocea ce zboară si sparge
frumosul urîtul realul din univers
Beznea, 28, iunie 2007

 

 

Satul din gînd

Ar putea fi satul meu si gîndul meu
întovărăsirea aceasta funestă numită
candoare.../ Ar putea să se nască pe deal
si pe vale războinicii cruzi la vedere
dar numai „După iesirea neprietenilor si
vrăjmasilor” cum ar fi zis Sfînta Ană…

Ar fi atunci satul meu martorul mîntuirii
visul plesnit în canionul iubirii… noi
aproximîndu-se căutările în eternitatea lui
Eminescu!
                                                          Beznea, la Sf. Petru 2007

 

Delia

 

Din oglindă a zburat Delia ca o pasăre
rară/trecutul prezentul si viitorul s-a
scris cu  degetul inimii pe o atît de imensă
diversitate/ La Chartres la Paris la Bruxelles
si pe vapor la Amsterdam unde stăm
înstrăinati si atît de aproape de Van Gogh

 

Socrate

 

Mi-aduc aminte si că la anul
Socrate/ dacă s-ar sărbătorii si mortii
cei virtuosi/ar face cu acte 2478 de ani…
dar cîte legi s-au inventat si cîti oameni
le-au fost supusi nu cred că se stie

Cum memoria ne-am uitat-o prin piete
diabolica stare si frămîntare a mintii
ne înteapă. „ Unde si cum murim?”
Pe locurile acelea doar paradisul privirii
si-o vagă idee de superficialitate

O tonică ratiune mai sufla înspre suflet
cocosul terorist si arhitectul umbrelor…

 

 

Zbenguială

Se zbenguie si –o parte din mine
pe tot mai rîvnite poteci …Imaginarul
pisicii-mi aruncă o flegmă de molcomie bizară
inexplicabilul curs de prostie umană
n-a atins decît o cotă minoră/ De zbenguială
pufneste si rîsul si zidul în hohote
plînsul măsoară cuvinte …Încremeneste …

Ce zbenguială? Ce minte ? Ce templu?
Ce viziune în restul acesta de lume?

Duminici orgolioase

Lumina voioasă a iesit la marginea satului
se caută iar duminici orgolioase si preoti
doctori învătători profesori sireti…

Între timp satul si-a croit partea de
vesnicie si asteaptă o mînă de ajutor!
de la centru

 

Admiratie

 

Victorioasele noastre puteri au pierit
si în scenă a intrat o istorie prefabricată
sînt atinse imperii mări si oceane de piatră
Cine comandă? Cine ascultă? Ce pret ne insultă?
Dar cine traduce? Admiratia mea dă să piară?
Marele Alexandru o privea îndelung pe Barsines
si – avea si-o pasiune arzătoare în ochi
pe umărul gol purta o hlamidă usoară mostenire
de veacuri a dinastiei sale… Soapta aceea
„Alexandre…” făcuse o lume mai dreaptă…
La capătul lumii mai e admiratie!