Mihai T. IOAN
Romanta primăverii
de-atîta primăvară simt că devin pămînt
îmi înfloresc în carne curcubee
culori aprinse panglici de cuvînt
de-atîta primăvară simt că devin femeie
îmi scot afară degete de ceată
pe inelare port flori de acadabis
îmbujorate ca o dimineată
si ca un vis
apoi mă fac sămîntă si-n arsită răsar
am frunze albe sînt un copac cărunt
în loc de flori am pagini de ziar
dar nu mă poti citi e scrisul prea mărunt
si zac asa ucis de primăvară
pînă s-o face-n mine toamnă iară
Romantă senegală
Caii nopti-si întetesc galopul
Luna sîngerează rubinii cuvinte
Cînd din carnea-i albă muscă iar ciclopul
Aburi fără nume urcă din morminte
Simt cum universul se topeste-n sine
Infinitul este-o lacrimă de fiere
Serpi-nsingurării urcă pîn la mine
Să îmi muste hulpav sufletu-mi ce piere
Mă transform în ploaie. Curg pe pietre moarte
Cruci cu brate albe răstignite-n cer
Par că-s pagini goale în această carte
În care perfect astăzi o să pier
Semnul meu de trecere prin viată
Este punctul negru din prefată.
Romantă
La miezul noptii luna se preface
Într-un hanger cu lama-nsîngerată
M-ascund în poezie ca într-o găoace
A oului de aur care am fost odată
Tăisul crunt mă caută printre rînduri
Si ce măcel ce tipăt fără glas
Hangerul îmi pătrunde pînă-n gînduri
Si în speranta cîtă mi-a rămas
Mă las ucis. Iar luna urcă-n cer
Ca într-o teacă neagră de catran
Iar versurile hăcuite pier
Si eu cu ele. Fără să am habar
Ce soartă cruntă cum a fost să fie
Să mor ucis de lună-n poezie.
Romantă primă
Ne-om întîlni la o cafea cu zahăr
Din ce în ce mai rar si mai anost
Tu o madonă eu un mare mahăr
Cu textele-nvătate pe de rost
Vom bîlbîi povesti si talle-qualle
Si amintiri pustii din Zanzibar
În timp ce-n fiintele de sentimente goale
Ne urcă-un vierme cu aripi de mortar
Apoi tîrziu cînd se-mpreună luna
Cu soarele apus la infinit
Ne-om contopi mirific cu tărîna
Din care tragic ne-am fost întocmit
Si n-o rămîne despre noi vre-un semn
Decît o scrijelire de poem.
Romantă de ianuar
Ninge ruseste. Votca stă-n pahare
Precum în candelă uleiul de Bizant
Privesc cu jind hulpav în galantare
Ospăt de cărnuri. Si na-m un sfant
Mănînc grîu fiert. Îl dreg cu zaharină
Colivă pentru ziua în care-o să renunt
La trupul meu de aur, la trupul meu de tină
Murind de sine însusi prin denunt
Ce chestii spun. Afară ninge lin
Sorb din candelă. Sînt nemuritor
Cad în genunchi, la iarnă mă închin
Si-adorm ruseste de votcă pe covor
Si-asa visez că vine primăvara
Si-mi înfloreste tînără vioara.
