Viorela Codreanu TIRON
Tot ce vă spun
Am străbătut
întinderea de piatră goală,
pustiul străjuit de stînci
acoperite cu gheată
si-am întrupat cuvîntul
ca să întelegeti
tot ce vă spun,
si, mai ales,
ce nu vă spun.
Spune-mi!
Spune-mi!
de unde încep
si de unde vin gîndurile –
aceste amintiri dintr-un trecut netrăit?
Si unde s-a pierdut tărîmul
pe care – pînă si noaptea –
florile sînt luminoase?
Unde mai este
cumpăna de sus a izvoarelor?
locul în care pînă si sufletele uscate
pot înflori măcar o dată?
Către Tine
Iar către Tine privirile
au rămas pironite!
Asteaptă să le arăti
unde-ai ascuns
taina pămîntului
si a vietii de aici?
Auzul se-ncordează...
s-audă ceva!...
Dar Dumnezeu tace!
si mortii mei... tac alături de El.
Jocul memoriei
Se-asterne de-acum ceasul înserării,
iar rememorarea pătrunde tiptil
în mine si în timp;
aducerea-aminte se grăbeste,
ca nu cumva să uit ceva!
Si vine, vine precum fulgerul – clipa –,
clipa cînd trebuie să dau socoteală!
cînd, fără remuscare, memoria
îmi propune, acum, jocul chibzuintei:
