POEME ROMÂNESTI ÎN LIMBI STRĂINE
Traduttore – traditore
sau
Întrecerea cu originalul De pe coordonatele limbii Franceze
Oferindu-se greu transpunerii într-o altă limbă, traducerea de poezie devine „piatra de încercare” a oricărui traducător în năzuinta sa creatoare de apropiere fată de modelul ideal, arhetipal, în fata pragului atât de labil, între tălmăcire si răstălmăcire.
Pe bună dreptate, Dumitru Caracostea, vorbind despre traducerea literară de poezie ca despre „un capitol de geografie lingvistică expresivă”, consideră că „ritmul (s.n.) nu este o structură supraindividuală în tiparul căreia să torni dintr-o limbă în alta materialul, asa cum ai turna ghipsul sau bronzul menit să reproducă în numeroase exemplare o statuie sau un bust. Iată de ce arta traducătorului este una dintre cele mai grele. Ca să iasă din sfera industriei, trebuie să fie ea însăsi o creatiune” (…) „Afară de mici exceptii, traducerile noastre, nu numai cele de pe la 1840, dovedesc o scădere esentială : lipsa constiintei că tehnica (s.n.) este o inventie mereu reînnoită de la operă la operă.” Stilisticianul român pledează pentru studiul comparativ al traducerilor, întrucât acestea oferă un tablou de geografie lingvistică expresivă deschis interpretărilor, „un pretios mijloc de diferentiere geografică a mijloacelor expresive”.
Dumitru Caracostea se dovedeste a fi unul dintre pionierii stilisticii comparate a traducerii de poezie, atunci când glosează: „ Investigatiile stilisticii comparate încep chiar de la titlu. Aici, pe teren lexical, se poate observa mai clar raportul dintre virtualitătile expresive ale limbii comune, estemele si dintre valorile stilistice proprii literaturii culte.” „Traducerile pot fi privite si ca o piatră de încercare prin care se deosebesc comparativ estemele proprii fiecărei limbi. Este aici un larg teren nou pentru literatura comparată care a inventariat până la saturatie influente si continuturi, dar a trecut alături de esenta literaturii : problema formei. ”
Considerându-l «o creatie în sine, dificilă, (…), într-o formă laconică, dar de mare densitate semantică », cercetătorul Paul Cornea dezvoltă, în continuarea înaintasului său, un punct de vedere pragmatic cu privire la alegerea titlului unei poezii: «Pentru a-l atrage pe cititor, trebuie ca numirea operei să fie nu atât corectă, cât socantă, nu atât exactă, cât sugestivă.»
Desi se consideră că prin tălmăcirea ei în alte limbi, poezia sărăceste valoric, pierzându-si accentele ei grave, inefabilul ori vehementa (v. comparatia cu dosul tapiseriilor flamande), din perspectiva axiologică a întregii noastre literaturi – care are nesansa de a nu fi slujită de o limbă de circulatie universală – suntem obligati să practicăm si să încurajăm traducerile. Astfel, activitatea de traducere devine un act salutar de politică culturală, de strângere a legăturilor spirituale între popoare, limbi si literaturi, căci, prin mijlocirea ei, valorile unei literaturi intră în circuitul culturii universale.
TABLOURI HIBERNALE ÎN CARUSELUL ANOTIMPURILOR
Grupajul liric de mai jos reuneste creatiile câtorva stihuitori ai literelor românesti, de la Nichita Stănescu si Gheorghe Tomozei la poetii bihoreni Alexandru Andritoiu, Viorel Horj, Gabriel Georgescu, Pascu Balaci, Alexandru Sfârlea.
Ceea ce-i uneste pe toti în aceeasi acoladă lirică este tocmai mirajul iernii surprinsă fie ca anotimp al spiritualitătii/ lecturii ( Al . Andritoiu ), fie ca o filă de cronică ( V.Horj ) ori ca meditatie asupra destinului ( Al. Sfârlea , P.Balaci ). Alteori, iarna coagulează bucuria epicureică a primului fulg de nea ( N.Stănescu, Gh. Tomozei ), a primului om de zăpadă( V,Horj ), cu nobletea zăpezilor de pe umeri ori cu suavitatea si puritatea unui colind.(G.Georgescu ). De la efemeritatea fulgului - la horatianul Exegi monumentum…
N ichita STĂNESCU – Gheorghe TOMOZEI
FULGUL de ZĂPADĂ / LE FLOCON de NEIGE
Il neige en hiver, il neige de ses yeux,
Au-dessus les bois vieux.
L’ Hiver vient doucement, fier,
Recouvrant d’ argent la terre.
Le flocon de neige, voyez,
C’est l’oeil d’eau du conte de fée
Qui nous voit dans son voyage
Lorsqu’il descend des nuages...
Et qui sait si les cadets
Obéissent à leurs mémés
Et qui sait si les enfants
Obéissent à leurs parents.
Le flocon de neige sait
Que pour nous – il est gaieté
Quand l’ Hiver de ses grands yeux
Neige au- dessus les bois vieux.
(vol. CARTE de CITIRE – CARTE de IUBIRE / LIVRE de LECTURE – LIVRE d’AMOUR)
Version française par Constanta NITĂ
Dumitru Caracostea, Expresivitatea limbii române, Iasi, Editura Polirom, 2000, p. 119.
Paul Cornea, Introducere în teoria lecturii, Iasi, Ed. Polirom, 1998, p. 131-132
