Florentina TONITĂ

 

pulbere de înger
 
ispita Îngerului. nevoia de a privi peste umăr. singurătatea iubirii. femeia de dincolo, nebunia orasului toamna, biserica de frunze. gol. întuneric în plete, străfulger de inimă. trădare în hohot, pustiul amiezii. esti dar pleci. asteptare. niciodată aici, totdeauna acolo. părăsire. pămînt lipit de ochi, umbră si umblet. pleci. iar. se închide cărarea. în pelerina asta nu te recunosc, ti-au căzut aripile sub scări. pulbere de înger. cu bine.

 

 oglinzi

 

rug obositelor clipe, forma păsării ca o  
întîmplare în lanturi
nu e putin lucru să existi (discursul zeilor
în campanii de cretă: să crezi, să iubesti si să uiti)
părul tău împleteste anotimpuri de spice
! Dumnezeu ti-a uitat anii de împrumut  

forma păsării cuprinde-nlăuntrul
în trup, explozii de aripi anuntă plecarea

metaforă cu amprente de sticlă, oglinda  
adună din lume învinsii

 

 păcate
 
un freud de instincte e viata, Poete
turmă de gînduri pe canapea,  supliciu de doi cîte doi
 
am văzut copaci arzînd, ochii ucenicului efeb
la sărbătoarea înjumătătitelor mese
dimineata trece oricum   scîncet de melci pe tîmple
azi nu îti predau lectia pîinii si a vinului nelumit
mormane de unghii rămîn de la cina secretă
pacienti în sir indian pe un kundalini de sare
(umăr lîngă umăr, aripa
concert pentru pian si orchestră)

 

 ca să ne vedem luni...
 
ca să ne vedem luni trebuie să străbatem sîmbăta mortilor
niciodată nu ai socotit zilele cu tot cu sîmbătă, ziua în care
clopotele bat prelung, de sfîrsit de lume
ca să ne vedem luni avem nevoie de duminica îngerilor
duminica e soare în clopote, dar niciodată nu vrei să ne vedem duminica
si luni ajungem doar rareori, cînd conacul se închide
pentru refacerea sufletelor rătăcite în ziduri
nici clopotele nu bat luni, obosite după facerea lumii
singuri si pămînteniti, asteptăm ziua de luni ca si cum
nici o sîmbătă nici o duminică niciodată nicicînd...

repetabila moarte
 
Van Gogh adună florile în tabloul ascuns
de dimineată si-a băut cafeaua pînă la zat
acum mestecă frunze de măslin să-si întregească auzul
albastru mov galben, drumul împrăstie tonuri
în copilărie ai visat o iubire agătată în gard
(fiecare măr întregea un bărbat)
povestea se spune rapid, mai devreme de răbufnitul păpădiilor
pentru o viată
e de ajuns să înfloresti o dată
a doua oară repeti cuvintele

 

 amiază de duminică
 
nu ti-am spus dimineată că m-am umplut de fluturi
scriind despre cămasa albă de noapte
nu ti-am spus niciodată că, fără măcar să o fi purtat în lipsa ta
cămasa prinde franjuri
doar am spălat-o cînd si cînd, pentru a-mi fi proaspătă
asteptarea de tine
 

aproape departe
 
de două zile vreau să scriu un poem
îl scriu si în secunda trecută îl sterg
(te povestesc în cuvinte mai greu decît o fac în gînduri)
de asta gîndul e mereu cu tine, chiar dacă
uneori
te alung cu nemilă
am vrut să îmi tai părul ieri, iar azi am vrut sa slăbesc
mîine voi vrea sa născocesc o lume din care
nu te mai las să pleci
la sfîrsitul săptămînii te voi trimite acasă,
plîngînd si urîndu-mă pentru egoismul meu
si mă gîndesc că e sfîrsitul zilelor
si că nu mai are rost să te iau de acasă
si mi-e chin si lehamite,
iar cămasa albă
e neîmprospătată de multe vieti

  (Din volumul în pregătire Forma păsării)