Alexandru TRIFOI

Alb si negru

Mii de simboluri si obiceiuri în mine
Mii de păcate cotrobăiesc în mine

Usile închid camere goale
Inima pîndeste din ascunse boale

Nebunie sfîntă gîndire toridă
Culese dintr-o lumină nouă si acidă

Un ochi e trist altul orizonturi suierînd
Otravă de înger în om delirînd

Am fost noroi în priviri ridicat
Am fost piatra care-n mine s-a aruncat

Sînt dimineata repetată si apus pămîntiu
Alb si negru:  negrul înjunghiat de albul viu.


Gri

E gri cerul si trist
Ploaia striveste un peron
Fă-mă ploaie să exist
Ca timpul uitat într-un vagon

E gri tristetea azi:
Căderea frunzele o soptesc
Printre cuvinte si tu cazi
Prin toamnă anii se risipesc


Sobolanii visului

Sobolanii visului din pereti
Si din lumea asta de cărămidă
Rod… rod minuscule vieti
Cum frunze roase de omidă

Rod si cerul senin:
Ce tipăt de îngeri, doamne,
Să-i îmbătăm cu apaos divin
Adunat din zece toamne

În podul cu suspine la borcan
Sentimentele sînt si ele cenusii
Mă las uitat în nu stiu care an
Spînzurat de norii purpurii


Poezia vietii

Cumplit dezacord de litere
Nefolosite, refolosite, folosite.
O poezie ca o fiară
Fără ritm si fără rimă
Dar totusi cîntă,
Dansează, zboară
Cu aripi si picioare de fier.
Se miscă stînd…

Stă miscîndu-se.
…
O poezie ca si viata
Viata ca un cutit.

Home