Andrei TURCANU

 

 

BALADA CHIRIASILOR URSITI
În grabă, la fuga, în somn si-n horilcă
Trec anii, trec secole, norocul ne trece
În larma nomadă ni-i frig si ni-i frică
Si nu mai e nimeni la pod să ne-ncerce.

O lungă pripeală de sori, constelatii
Un cosmic vacarm ce-n noi vremuieste
Amestecă gloatele cu pseudo-mpăratii
Ne-aruncă-n abisuri, ne strânge în cleste.

Ne-ngroapă-n uitare, sământa divină
Ne-o zdrumică-n colburi ca într-un incest
Si-n loc ne împlântă un bulb de răsină
Un cap de-ntuneric c-un ochi de azbest.

Ce goană-prigoană! Si ce vlăguială!
În tril se revarsă în lunci turturica
În gât ni se-adună o acră dospeală:
– Hai vină, cucoană! Esti mîca Anica?...

 

 

GLORIA FLORII DE TEI

Ce mi-s prisoasele lumii
Ce mi-s soroacele ei?…
Gloria florii de tei
Vreau să mă-ngroape-n postume
Muzici de har si idei.

Gîndul-cutremur, dogoarea
Înfiorării suave
Învolbureze octave
Peste predestinarea
Cuminecării moldave.

Maică, preasfîntă Maria
Asta mai vreau, să mai cern
În rapsodii de polen
Zgîrciul uscat si pustia
Umple-se cu untdelemn.

Strîmba tocmeală de baci
Oaia în boli astrale
Tescuie-n plîns de cavale
Un gîngurit de sugaci
Si simfonii de petale.

 

BLESTEM
Pe drumul Damascului
în somnolenta caravană a secolelor
cu o creangă de măslin înflorit
rătăceste Ahasverus.

Încearcă zadarnic să-L recunoască pe Cel
căruia în pragul casei sale
f-a refuzat odată o cană cu apă.

EL nu vine.

EL nu se arată.

Doar transparentele cerului în devălmăsie
fântânile însetate, în pustii hăuliri de ecouri
un cioclu jovial
urmându-l ca o umbră pretutindeni
si un barcagiu cherchelit cu o barcă fără fund.

Două mii de ani acesta
tot promite să-l treacă dincolo de apa întunecată
care taie desertul în două
si, bestia, nu se tine de cuvânt
tot promite si uită pe loc ce a spus.