Adelina TURCU
Caracal
poezia cu multi cai
caii absurzi gonesc prin mintile noastre imemoriale, ca si noi în stare de veghe
cînd de-a lungul bratelor se rup din hături.
tu ce faci? în ce moment poti să te întorci spre cer
cu gura-ti umedă deschisă privind în ce umbră eu îti regăsesc
fiinta undeva cu secole în urmă...
tu cum faci? cum de trăiesti pur prin tine însuti
cum de te legeni pe-o aripă de cal
în timp ce eu uimesc un cer întreg cu gura-mi limpede deschisă
asteptînd degrabă să te prind...
tu cum de?
poti rumega aceeasi vesnicie
tu cum pe mine poti să mă adori în noaptea zborurilor albe
fără să mă vrei vreodată lîngă tine...
tu cum de trăiesti fără de mine...
asa cum pot si eu trăi fără de mine
prin tot ceea ce nu sînt eu/ aceea
cînd tu esti mereu acolo
gonind absurd cu secole în urmă.
despre o fereastră
am urcat
pe cărarea de cărămidă rosie, din spatele usii.
lîngă un soare crescuse în acelasi pom o lună
de cînd nu mai trecusem pe acasă...
m-am dezbrăcat, m-am asezat pe covorul carnivor,
am început să germinez în locul măruntaielor de plantă încoltită.
sub covorul meu misca un picior de femeie,
l-am apucat, l-am tras pe bordura ferestrei
si l-am aruncat în vînt.
am resimtit zborul ei ca si cînd ar fi fost plecarea mea.
m-am aplecat din nou sub vechiul pat,
încă un picior de femeie se misca sălbatic, apoi un brat, apoi o coapsă,
peisajul izolat între un tramvai, un rîu urban si un taxi englez,
scobeam cu bratul ei o firida si mi-o imaginam estetică,
femeia de sub covor semăna atît de nociv cu mine
încît mi-as fi ajuns din urmă fiinta,
aruncîndu-mă cu zîmbetul în vînt pe fereastră...
***
duminica aveam pachetul meu cu lumînări de ciocolată...
atribuiam un gust, o culoare fiecărei bucăti nemuscate,
atribuiam cîte o credintă fiecărui cui într-un perete.
m-am agătat, m-am ridicat si mi-am lăsat umbra la îndemîna cuiului.
drumul nu mi-a fost acelasi, de la început,
pierdeam domol cîte un pas.
am băut o cană cu belsug smerit, de un strop rosu acrisor:
iată, învătătura lui s-a completat!
cineva elabora apoi o nouă cîntare,
am surîs fiindcă eu stiam în ce fel voi face asta.
am surîs, am păsit în plus, am ricanat.
uitam cînd să pun punct, întrebări,
stiam cînd să las o virgulă în semn de continuare.
noaptea în vreme, cineva nu m-a lăsat să adorm,
mi-am aprins descultă un bec dintr-o sclipire,
genunchii îmi amorteau asezati, în timp ce si eu cîntam,
tintuind deasupra capului ultima flacără din pachet...
pornografic
poezia porno este o văduvă bătrînă si gata dezbrăcată
cu pielea-i sărată atîrnînd pe sîrma de uscat suflete.
poezia porno este un nud în anarhie plauzibilă
combătînd animale în rut
jupuite de vii
si mîini fără timp.
scriu poezie porno consemnîndu-i religiozitatea-i rustică
sculptez poezie pe cîmpuri de piele marmoreană,
arzătoare pînă la combustie,
asa cum este si tendinta scriiturii poetilor.
poezie înseamnă nud. mă rog dezbrăcîndu-mă de suflet,
mă dezbrac de haine ca de o carapace a nudului însusi.
sincretism teozofic în semn de salvare,
bandajînd patru corpuri dintr-un om,
nudul dublează starea pornografică în creatie.
povestea bătrînului cu părul lung
el are un baston în formă de membru stîng,
alungit de zile nepierdute la timp.
cu el încearcă mereu ceva simplu,
oameni cătărîndu-i-se pe firul părului său
se scurg efluvii.
el îi priveste cu ochiul din urechea dreaptă si respiră căldut:
părul său boreal se avîntă în risipire,
prin apucătura mîinilor cu miscări de scripeti,
urcă, înaintează, se frîng si cad nevăzuti, mormoloace.
un singur om ajunge în crestet
frunzărind din urmă încercarea-i de urcare:
el este însusi omul ce îsi alipea membrul stîng,
după ce singur rătăcise pe fir în sus,
din lăuntrul cheratinei întors celest la mila rădăcinii.
cumva, bătrînul se urcă încă pe propriu-i păr..
***
adevărul e că despre chin este vorba.
ti-am promis că îti voi scrie mai mult
dar de ce nu-mi dai voie
sa îti ard de la degetul mare în sus, piciorul întreg,
pentru ca apoi sa ti-l certific din ceara albă, limpede?
oricum picioarele-ti ignorante te vor conduce în sensul invers al mersului tău.
asează-te în apropierea mea si nu avea grija,
îti voi citi pagini pline de candoare,
ca să mă privesti cu ochi luminosi. prietenia ne va răsfăta
fiindcă vom fi omuletii tăiati cu foarfecă în hîrtie albă,
într-un sir desuet al cunoasterii,
dar prin stăruinta noastră se vor ridica multi
care vor rătăci drumul de noi aflat.
(si astfel vei stii ceea ce eu stiu cînd îti spun
că stiu ceea ce chiar de la tine am aflat
fiindcă mi-ai spus că stii
fără să te sfiesti.)
