Blîndete iubitoare

„… care înseamna mai mult decît iubire sau chiar pasiune…” (Lawrence Durrell)

Ce seceta

dupa marile inundatii lirice!

A fost o vreme cînd poemul navalea vijelios

ruperi de nori provocau marii falii

pe coala întinsa ca o cîmpie fertila

Metafora fulgera cititorul

din cînd în cînd cîte un trasnet

te zguduia din crestet pîna-n calcîiul

cuvintelor

pe atunci era absolut obligatoriu

sa fii dotat cu paratrasnet

poezia curgea potopitor

daca s-ar fi putut as fi scris

la doua mîini

la patru picioare

Adevarul e ca pe atunci si muza

chiar daca nu se afla la dispozitia poetului

oricum era mai accesibila

Ea intra în poem cu dezinvoltura

femeii fatale

sau dimpotriva cu sfiiciunea, ca tandretea

îndragostitei

„Ce faci, dragul meu, scrii? Pot sa stau si eu aici?”

Si se ghemuia într-un colt de pagina

fie ca o chema Maricica sau Denisa

Floricel sau Catia (astea erau

iubitele mele de la 14 ani

pe care încercam sa le cuceresc

cu versuri si struguri, în vacanta de vara

pe cînd eram paznic la vie,

ce roman sentimental se consuma

pe cîmpurile acelea doldora de rod

sau la fîntîna unde veneau nesmintit

sa ia apa; le-as fi dus,

ca-n Cosbuc, la fiecare galeata

daca ar fi vrut)

sau Felicia sau cum o chema

pe fata aceea pe care o urmaream zilnic

cu privirea

peste gardul liceului-internat

pe cînd ea strabatea impetuoasa bulevardul „Pardon”

din orasul Cîmpulung Muscel

aruncîndu-si înainte sînii

ca niste bile de foc…

sau Lia fata unui judecator din Cetatea Eterna

a Sighisoarei, un domn extrem de civilizat

care dupa trei zile de discutii

despre drepturile si îndatoririle cetateanului

m-a alungat din Cetate

întrucît prea îi sucisem capul copilei…

Dar cîte iubiri n-au fost pîna la tine

ooo! Nu chiar asa de multe

(sa mai taiem coada la pisica)

însa violente

Povestea lor poate fi citita printre rînduri

în, cîndva seducatoarele, trecatoarele mele versuri

Ca orice ins am avut talentul

de-a ma îndragosti – pîna la tine –

de cine nu trebuie

pare-se îmi augumentam suferinta

Era ca si cum te-ai prezenta mereu

la un examen

desi stii dinainte ca vei fi respins

un examen fara cursuri, fara bibliografie

pentru care nu înveti nimic

si nu-ti ramîne

nici o învatatura de minte

pîna ai aparut tu

„blîndete iubitoare”.

Eu eram homo ludens

evoluam de unul singur prin parcul

libertatii personale

nu stiam sa joc dublu mixt

doar din cînd în cînd exasperat

si retoric

clamam în fata colii de caiet dictando

Eu pentru cine exist?

Ma sageta o durere atroce

în locul unde trebuia sa fii

Ca sa-mi treaca, ma scufundam

în Estetica lui Benedetto Croce

si scriam doua-trei poezii…

Te simteam ca pe un frate siamez.

ca pe-o sora,

stiam ca ai fost cu mine acelasi trup

taiam arborele genealogic,

îi numaram cercurile.

sapam fîntîni

pe care tot eu trebuia sa le astup.

Te cautam pretutindeni

faceam calatorii la cercul polar,

puteam fi vazut în megalopolisuri

sau într-un sat scufundat

în levantica si-n balegar…

Uneori opream o femeie pe strada

„Iubito. tu esti? Unde-ai fost?”

„Vezi-ti de treaba, domnule!

vrei sa chem politia?”

Cîteodata chiar se termina prost.

Parca eram îmapuscat într-o aripa

pîna ai aparut tu

blîndete iubitoare

atunci am lasat balta toate interesele

si m-am apucat de tesut covoare

ca sa exasperez poetesele

si muzele intermediare.

Purtai o rochita de rîndunica –

albastru cu alb guleras

si întrucît erai mica

ti se spunea Mica,

îti recitam din Barbu „Rasturnica”

si mai teseam un rînd

la covoras.

Esti întretesuta pîna-n pînzele albe,

esti tiparita-n editii de masa

si-n editii de lux

între gravitate si ironie

imperturbabila si pisicoasa

ai alertat cititorii din Dacia Felix

pîna la Benelux.

Se cuvine sa spun ca ai fost dotata

Fauritorul nu ti-a gresit cîtusi

de putin masura

Poate ca ti-a pus mai mult

în solduri si-n piept.

Dar ti-a arcuit gura.

Si ti-a întunecat sprîncenele.

În ce ateliere, oare, ti-a rotunjit

genunchii si ti-a strunjit gamba,

ca totul a iesit atît de fain!

Cine s-a ocupat de design?

Parca as fi fost eu

care te-am faurit pentru mine.

Oricum, a stiut sa combine

formele generoase

cu linii fine,

sa te faca deopotriva femeie

si prunca.

„Fa-ma, doamne, val de tei

si ma arunca

în bratele acestei femei”.

ma rugam, cînd te-am intuit

Si Domnul a fost bun

si m-a milostivit.

Nu se poate sa nu te fi iubit.

I-am urmat povetele

si te-am întors pe toate fetele

Ti-am supt sînii

ca seceta apa fîntînii

Oare de ce mi-a cazut cu tronc

mai ales sînul stîng?

Întrucît creste din inima?

(Întotdeauna ai avut o inima buna)

Sînul stîng era ca un stetoscop

puneam urechea la aparat

si ascultam ore în sir

cît îmi esti de draga ,

alteori îl luam cu asalt,

tu îmi spuneai ca se supara

celalalt,

cu sfîrcul ca o fraga,

ca o agurida.

Întotdeauna ai fost o timida,

parca îti era jena

sa nu fii, Doamne-fereste, obscena

Dar marturie este Cel de Sus

ca ne-am iubit doar

de la Rasarit la Apus,

din seara pîna în zori.

De aceea n-ai voie sa mori.