POEZIE LATINO-AMERICANA

 

Jesús URZAGASTI

Inima mea e o pasăre...

Pămîntul e minunat peste măsură atunci cînd se aude glasul tău.
Inima mea e o pasăre care te recunoaste printre umbre.
Vreau să dorm linistit si cufundat pentru totdeauna în naivitate în piatra propriului meu                                                                                                             
                                                                                                                                   suspin
străin dar îngropat în ceasul profund al mîngîierii tale.
Drumul meu înnebunit a întîrziat mult prin această vale frumoasă
ca si cum la sfîrsit violenta visului m-ar dezlega si m-ar slobozi înspre
zgomotul presimtit si întrupat în cea de pe urmă minune.

 

Amiază în retragere

Lumina vine împreună cu polenul universului
amestecă valurile străbate orasele
ajunge la capătul unui pămînt fără de nume.
Atunci plouă cu ardoarea primei dăti
în vastele coridoare ale unei case părăsite
adierea primăvăratică îsi opreste aripile stîngace
această ucenicie nu-i mai mult decît un armistitiu
între materialele incompatibile ale memoriei
si geografia severă a unei tări pe care n-o recunosti.
Apari tu eliberată de umbre si de sunete
totul îsi înaltă zborul mai putin imaginea ta luminoasă
rămînem asa cu profilul interminabilului
si pătrundem în noapte cu un buchet de flori
si iesim către ziua pe care o hrăneste inocenta.