Valeriu CÂMPEANU
Viziune
Se făcea că luasem neantul
de la început
să văd unde si de ce am gresit
Se făcea că piatra curgea
si tăcerea-mpietrea
peste mirarea mea…
că lumina curgea
dinspre mine spre ea…
Se făcea că Totul era
pe când Nimicul încă trăia
în vesnicia lui
si-a Mea…
Vecernie
Când calc descult
prin roua aprinsă de soare
în iarbă se face tăcere…
Calc pe tăcere…
si-o simt cum mă doare…
O, Doamne, vino si Tu cu Mine
în iadul sfânt ce l-ai uitat
si Îti va fi cu mult mai bine
decât atât de-nsingurat
în hăul în care mi te-ai exilat…
Să pot
Să pot as face tăndări infinitul
si-as face Altul de la început
As face totul să simtă si să doară
sfârsitul să fie doar vesnic început
As face Clipa vesnicie
si fericirea regină peste tot
Ca nimeni rob să nu mai fie
în raiul unui Dumnezeu despot…
Si infinit si ancestral
o, Doamne, Te-as mai ierta odată
că ne-ai gresit fatal…
Sindrom
Încă mă mir că mai sunt
încă mă mir că exist
că între mine si lucruri
totu-i atât de aproape si trist
încât sânger si curg
prelung lunecând peste ape
Mă tot hrănesc cu verdele din plante
si albastrul din cer,
cu lava vulcanilor tineri
si mă mir că exist si nu pier
Norii-îi strivesc între bătăile inimii mele
privirea mi-o rănesc
strivind-o de stele
Sorb negura noptilor negre
pân’ la lumină o sorb
si mă mir că mai sunt
că exist si nu-s orb…
Am uitat că-i târziu în târziu
am uitat să mai râd
am uitat că încă sunt viu
am uitat să mai cânt
Vai, am uitat să mai Fiu
cerul si iarba acestui pământ…
A treia apocalipsă
Se făcea că iesisem din mine
să văd ce mai fac
c-aveam aripi de înger
si coarne de drac…
Purtam monoclu, joben
si ultimul frac
mofturos, carismatic, tâfnos
totul îmi părea că e farsă
si făr’ de folos…
Mistuit de arsiti si frig
nu stiam ca să tac
nu stiam ca să strig
Cuvinte n-aveam
si nici măcar trac
fără cer, fără păsări
fără aer si vânt
era doar tăcere
si trist pe pământ
As fi vrut ca să plec
as fi vrut ca să vin
dincolo de timp
si de spatiu să trec
peste Dor si Suspin…
Să fiu cel din urmă
dar si cel dintâi anonim
Să uit tot ce-a fost
si tot ce va fi…
Dar un alter ego hain
mi-a turnat în ureche venin
strigându-mi
în starea dintâi să revin
Să las lumea asa
cum a fost ea ca să fie,
o vesnică fugă de sine în Sine,
spre un Ce, spre un Când,
spre un Cum alergând…
agonizând…
agonizând…
