José María VALVERDE

Europa

Cînd eram copil, visam cu Europa...
Printre pozele cărtilor mele umblam
ascultînd murmurul celor mai duioase viori.
Da, eu am fost în Europa. Am fost prin visele mele.
(Atîtea amintiri am de pe unde-am fost!...)
Am crescut ascultînd de departe pădurile ei,
orasele ei cu ceată si briza cîmpiilor din cîmpii,
rîurile-i legendare sub poduri de piatră...

Cu puritatea unui vis, Europa, în mine-ai rămas

La adăpostul anilor si-al realitătii triste;
vie ca o mamă ce noi n-am cunoscut-o.
A sosit ora-n care sufletul meu si visele lui,
ca un cîrd de păsări, se duc spre crepuscul,
vecii se linistesc, ca niste catedrale.
Cade o grea noapte a mortii si încetei uitări
prin pietele tale, cîmpiile, potecile, si mormintele tale,
porturile, cu fumul vechi azi verde mucegai,
unde pescărusii tipă ca-ntotdeauna...
Ah, eram copil, visam cu Europa.

Vechile clopote

 

Ascult vechi clopote care vin din trecut,
clopote ale serii în satele linistite...
Clopote pe care nu le-am văzut, si astăzi povestindu-mi
din dulcile văi ale trecutului mort.
Veniti cu mine, intrati în umbra ce soseste.
Cîntati, cum sînteti atît de usoare încît nu se poate spune
de sînteti un vis mort ori sînteti depărtate,
fiindcă depărtarea confundă spatiu si timp.
E acum timpul trist de a naste cu amintiri.
Cînd eu venii pe lume erau moarte lucruri
ce-au crescut sperînd. Si eu nu stiam,
le bănuiam aproape, uneori după casa mea,
alteori după acesti munti unde se duc păsările.
Si rumoarea apusului era glasul lor stins.
Nu stiu, eu nu stiu ce erau lucrurile pe care le speram.
Stiu – era ceva simplu. Erau blîndeti minime.
Poate dimineti clare, poate zvon de fîntîni,
poate prietene cîmpuri pe unde trecea Dumnezeu,
sau era iubirea, la adăpostul vîntului istoriei,
sau dialogul încet al lucrurilor cuminti.
Traduceri de Al. HUSAR