TINERI AUTORI
Vasile MUNTEANU
veni-va iarna, voi porni spre ses
(pastoralia)
soarele-asfintea într-un bulz copt
mă-ntindeam la el mieream o mână
împrejurul meu bălind căteii
privegheau umbrirea de la stână
as fi zăcut asa ca un bolnav
să mă pătrundă cerul pân’ la oase
dar m-a trezit fiorul de sub unghii
si vântul sui cu iz de verbe arse
abia frecat la ochi întelegeam
ce lupi lunatici lunecă prin mine
de ce rânjeste geru-atâtea stele
de ce-s zăvoarele închise si putine
nu-i doamne iarnă dar curând va fi
vor odihni sistare de lumină
si de-am uitat să mă hrănesc tu stii
m-am înhumat în gropi de lună plină
cântec pentru ultima sanie
ultima zăpadă moare-ncet sub sănii
larmă veche-naltă noile tramvaie
fierul din tălpice drepte paralele
în necunoscute colturi se îndoaie
poate merg nuntasii să vâneze ursul
ce-a mâncat mireasa de la polul nord
poate că pământul s-a-nclinat prea tare
si a strâns copiii sub geam să nu-i văd
eh! pe vremea lor când începea dezghetul
era semn c-am să-mă-ndrăgostesc
si scriam cu muguri gângurind sub gheată
fetitei din vecini că o iubesc
azi ea-i aici în sanie cu mine
citindu-mi versuri dintr-un nordic scald
vii lumânări ard oameni de zăpadă
ca să ne tină sufletul de cald
si-am zis că-mi esti pe viată alb si iată
că vânătorii-au rupt tramvaiului o roată
