Pierre VAYSE       

Sonet liminar

Mi-ai spus învăluindu-mi chipu-n privirile-ti dezabuzate:
„Versul ce-ti iese de sub pană, prietene, e prea lejer,
Iar pentru că-i legat de modă, gustul e foarte efemer
Si nu vei mai soca pe nimeni decît, poate, prin simplitate!”

Ti-am replicat: „În poezie eu nu am lucruri inventate!
Si, dacă-mi este cu iertare, i-admir enorm pe Molière,
Chateaubriand, Hugo, Musset, Pagnol, Voltaire –
Modele dragi si pilde de sfîntă claritate!

Pisicii-i spun pisică… prea bine tu o stii.
Deci, pret de-un ceas sau două, la zîmbet te îmbii:
Cu multă-ngăduintă deschide-această carte

Ce nu se vrea, sărmana, în univers solie
Cît Muza mea, lipsită de orisice trufie,
Cu tine bucuria măruntă o împarte”!

Fratelui meu Jean
        dispărut la 2 septembrie 1914

Surîs ironic, sincer, privire scrutătoare,
Familiei fiindu-i dulce odor si fală,
Eu nu admit nici astăzi plecarea ta totală
Pe malurile Meuzei în veci nepăsătoare.
Ti-a fost copilăria lumină-nfloritoare
Asupră-ti pogorîtă din dragoste astrală;
De ce te-ai dus din casa ta natală
În clipa-n care de atunci mă doare?

Figura ta rămîne în noi nepieritoare.
Cu tine Mama noastră-n eterna-i disperare
Îsi întretine rostul pe pămînt.

În loc de flori umile pe-un mormînt
Eu îti depun frăteasca suspinare
Din versurile-acestea ca briza de usoare!

Traduceri de Ion ROSIORU

Home