MI-AI SPUS

Mi-ai spus într-o anume searã, cuvinte-atît de avîntate,
Cã florile au prins în preajmã sã se aplece dulci si moi
Sã ne îmbete cu iubirea petalelor înmiresmate,
Una din ele chiar ningîndu-si imacularea peste noi.

Tu îmi vorbeai de-acele timpuri ce vor veni si-n care anii
Ca niste fructe mult prea coapte se vor lãsa culesi din plin
Si-n care dangãtele sortii vor fi-n esentã epifanii
Si poate tot atîtea semne ca mai cu foc sã ne iubim.

Mã-nlãntuie frumoasa voce precum o scumpã-mbrãtisare;
Simteam cum inima îti arde frumos si-atît de linistit
C-as fi putut vedea în clipa aceea nemaitemãtoare
Cum se deschid întortocheate cãrãri spre cel din urmã rit.


MOARA

Se învîrteste moara si-i prea putin grãbitã
Pe cerul de tristete si de melancolie;
Si în decorul sumbru pînza-i liliachie
E grea si abãtutã si foarte obositã.

Din zori bratele sale apartinînd durerii
Se tot ridicã-n slavã si cad cãtre pãmînt,
Prin aerul de smoalã agale înotînd
În linistea naturii dupã cãderea serii.

Gemînd o zi de iarnã adoarme peste sate.
Epuizati sînt norii de-atîtea drumuri sumbre.
Prin codrii ce-si adunã cohortele de umbre
Se pierd în zare urme de care încãrcate.

În jurul vechii mlastini, colibele de fag
Mizere si-ntristate în cerc sînt asezate;
Lumina lãmpii-anemic într-o fereastrã bate
Sau îsi strecoarã firul prin cîte-un colt de prag.

Si în cîmpia vastã, la apa stãtãtoare,
Chircite-aceste case sub cerul care cade
Parcã privesc cu ochii ferestrelor neroade
Spre moara ce se-nvîrte si, obositã, moare!

(Traduceri de Ion ROSIORU)

Home