Christian VIGUIÉ
(n.1960)
Christian Viguié s-a născit în 1960, la Decazeville (Aveyron). În Rouergue, cunoaste ani de rătăciri si somaj. La Paris, în colaborare cu prietenii săi pictori (Ivan Sigg, Alain Campos…) va realiza mai multe opere literare. Vietuieste în Condat-sur-Vienne (87) si lucrează la Limoges ca institutor. Volume de poezii: L’âge est de rompre – Premiul Europe – 1986, Fables – 1996, Paysage dans la neige – 1996, Petites Ecritures – 1996, Biographies – Premiul Emile Snyder 1994 , Le Livre des transparences et des petites insoumissions – 1997 – Premiul Max-Pol Fouchet – 1997, Economie d’un paysage – 1999, La dure lumière – 2002 – Premiul Artaud et Prix des lecteurs de Rodez 2003, Contre-chant – 2003, Juste le provisoire – 2004…
Chiar de ai tăcea
vom continua să murim
să aruncăm în curte
o găleată plină cu stele
Iată de ce desenezi
mâini si păsări
o rămurea care nu arde
pentru a te obisnui cu imposibilul
sau cu gânguritul său.
*
Găsesti în fiecare obiect
ceva cu care să încălzesti universul
asa carafa care opreste ferm
cerul
constiinta de a fi mai mult un suflu
decât o piatră
ritual foarte lent al unui copac
care vrea să prindă ziua.
*
Când ziceai
sursa omului e imposibilul
exista un cer care aluneca
vorbe care se deschideau
peste niste ferestre
pentru a vedea
pur si simplu pentru a vedea
*
poate că si noaptea la rândul ei
asteaptă gestul pur
de a-si arunca numele
în vid ?
*
Ce ai de restituit ?
Uneori e doar zăpada
sau vreun corb care apare
dintr-o frază.
*
N-ai avut niciodată în tine un centru
nici puterea unui cer
care să se prăbusească
poate ceva transparent
ca nebunia unei mierle
care traversează balta.
*
Desigur că trebuia să distrugi
să alegi între parfumul
unei pietricele si al unui trandafir.
*
Mitul de a purta în sine
o roată sau lumina frântă de o zeitate
te face să surâzi
ca atunci când erai copil
si aruncai în baltă
o piatră
care iriza si refăcea
oglinda apei.
(Apud Jean Orizet, op. cit, p. 315/316)
Cuvintele nu-si păstrează nici o probă
nici o tăcere
ele te depun ceva mai departe
ros de soare
*
Racursiul mâinilor
sau albeata ciresului
din spatele pleoapelor noastre
Asta poate să nu semnifice nimic
doar provizoratul
amiaza străbătută de la un nume
la altul.
*
Această nesupunere
o datorezi si tu
pietrei usoare de parfum
unei ramuri pe care o rupi
si care de-abia rezonează
în eternitatea surprinsă.
(Juste le provisoire, 2004)
Prezentare si traduceri de Claudia PINTESCU
