LIRICĂ HISPANICĂ
Carlos VITALE
Poet si traducător, născut în 1953 la Buenos Aires, din părinti italieni emigrati în Argentina. A studiat Filologia spaniola si italiană. S-a stabilit în Spania, la Barcelona. A publicat volumele: Códigos (1981), Nocion de realidad (1987), Confabulaciones (1992), Descortesía del suicida (1997), Vistas al mar (2000), Autoritratti/ Autorretratos (2001), Fuera de casa, (2004). Este prezent si în culegerea Por vivir aquí (antologia poetilor catalani în spaniola castiliană, 2003). Are numeroase traduceri în spaniolă din poetii italieni Dino Campana, Eugenio Montale Giuseppe Ungaretti, Andrea Zanzotto si altii. Creatia sa a primit distinctii notabile atât în Spania (Premiul de poezie Ciudad de Zaragoza, 1992; Premiul de proză scurtă Villa de Chiva, 1997), cât si în Italia: Premiul de traducere Ultimo Novecento, Pisa, 1986; Premiul de poezie Venafro, 2001; Premiul Val di Comino pentru traduceri.
Ciclul AUTOPORTRETE
JOHNNY LAGUARDIA PRIMESTE OSCARUL ÎN 1933
Fără altă umilintă decât moartea
viitoare într-un Hollywood de vieti în siaj
mustăti si blănuri câstigate în bătălia cumplită
de pe cearsafuri mă foiesc pe scaunul asteptării
murmurând cuvinte menite să rupă deochiul
advers când aud cum îmi mângâie
numele niste buze pe care le stiu
de la o altă distantă si urc printre strigăte gâtuite
pe scena celei mai mari glorii a lumii
un convertit anglo-mediteraneean.
GIOVANNI LAGUARDIA ÎSI ZIDESTE ÎN SFÂRSIT CATEDRALA
Va izbuti o clădire a spiritului să însele
legile naturii? Va putea
lucrarea unei vieti să treacă peste moarte?
Întrebat o dată si mereu, mă aplec peste
planse ce-au stârnit batjocură si impostură
si-mi întorc privirea spre o cupolă pusă
pe cele mai semete vise ale acestei renasteri a mea
si a artelor ridicându-mă împotriva bunului simt
împotriva discretilor împotriva prudentilor ca să cer
si să răs-cer alte mii de ani de credintă slăvită.
JEAN LAGUARDIA PICTEAZĂ UN AUTOPORTRET DE REMBRANDT
Ah, adevărul! O punte de la nimic
la nimic. În Avignon, pe rue de la République,
în fundul unui coridor ce doar întrezăreste
miezul zilei, exersez arta de a fi altul
si totodată acelasi, unul repetat si unul mai nou. Cine cui
îi face dublura? Cine conduce penelul care vede-n oglindă
un chip nemeritat? E cineva să răspundă?
Necunoscutul din lumină întreabă
cu cel mai autentic glas al său. E oare ecoul acesta
vocea mea? Si doar o tăcere se împărtăseste?
JOÃO LAGUARDIA DĂ OCOL COASTELOR AFRICII
Sete de navigator si de insulele Capului Verde.
Cel zămislit de mare
se face coral în adâncurile ei alburii.
Monstri în arhipelag si hărti de apă întinsă.
N-are parte de premiu regal cel căzut
sub arsită, sub vegetatia de neatins.
N-are pungi cu aur nici rang de mărire
ca să-i răsfrângă faima peste amărăciuni.
Cel ce moare îsi lasă mândria în seama celui inert,
înstrăinatul, nepăsătorul si gâdele.
JUAN LAGUARDIA SE PREDĂ CA SĂ ÎNVINGĂ
Chilia pântecului tău e adevăr si ciorchine.
Îngăduie-mi atâta dovadă de slăbiciune:
teama că te pierd îmi devastează privirea.
Spune că nu renunti la acest triumf,
la această înfrângere unică apartinându-mi si încurajându-mă.
Pe mine mă iubesti, sau devotiunea unei clipite?
Oare nu simti în mâini
schimbătoarea putere pe care acum ti-o ofer?
Cel pe care-l plămădesti e si propria-ti fortă.
Când nu-s cu tine dorm cu un mort.
RĂU DE ÎNĂLTIME
1
Fără retineri iubire
bate din aripi.
2
Ne-ntrerupt îti doresc făptura
echipaj statornic.
3
În tine mă voi cunoaste.
Cunoaste-mă.
4
În nuditate compactă
si cea mai lentă zgârcenie.
5
Orb
prăznuiesc lumina stăpânirii tale.
6
Nu vrea să stie de zori
noaptea asta a ta.
7
Ostatic al agoniei
de tine.
8
În ploaie îmi închipui că nu-i mâna ta:
mâna ta absentă, ploaia si eu.
9
Revarsă-ti, soartă, cupa cea bună,
uitarea n-o să ti-o reneg.
Prezentare si traduceri de Mircea OPRITĂ
