DE DIN VALE
Miroase-a pîine de pe vatrã în clãile de snopi,
într-un cerdac o fatã se alintã cu o vioarã,
vin din armatã-acasã flãcãii si se-nsoarã
si toamna e zãludã, n-asteaptã, dã prin gropi.
Vãd serile la Bucium cum printre vii scoboarã,
cum lenea le întinde cu umbrele sub plopi,
pe barba ursului hurmuzul de rouã cade stropi
si vi la cuiburi pãsãri cînd somnul le doboarã.
Bahluiu-si trage soios pestelca ruptã-n fatã,
molcom, cuminte trece prin fornãiala gãrii
într-o soreancã tulbur, ia Jilia în bratã
Si cei bãtuti de soartã la capãtul rãbdãrii
rup rugãciuni, înjurã si-asteapt-o dimineatã
cînd sã le-aducã suflet lumina resemnãrii.
LA BELLE ÉPOQUE
Bulibasei tn
Totul începuse ca o mîrîialã în surdinã
venea într-un val huruitor de undeva
dintr-un fel de foc de cuptor topitor
de undeva dintr-un loc de departe de tot
cã pentru unii era ca o durere surdã
pentru altii pãrea ca un fel de mã doare în cot.
Cei mai aproape de buza scenei
se întreceau în urale destrãbãlate sacadat – ritmic
hîrîiau cuvinte într-o schimonosealã
gutural studiatã atent – indecent stupid
pentru omul cãrunt.
Ploua mocãneste cu aplauze tocate pãlmuite
mãrunte mãrunte mãrunt si sã nu-ti vinã
sã crezi
sãlta dîrdîia peste tot bucuria copilului
rãzgîiat
– titirez
când zvîrle pe surã un dinte “cioarã cioarã
de la moarã îti dau un dinte de fier
sã-mi dai
unul de otel”.
Televiziunea transmitea în direct Lucrarea aceea
cauza omului culturii polivalent – polirom
struguri enormi de baloane-n culori
legãnau rotocoale-n cupola albastrã
si-atît de multe petale smulse din flori
cã se lãsau bucle de spume pe nori.
Momentul trebuia speculat într-un fel
marcat intrinsec cu imn si drapel
si din temelie zidit un imens obelisc – coloanã
fãrã de cap si fãrã
sfîrsit
iar sus de tot sã fie vãzut de pe deal
sã-l stie tot tîrgul stãpînul si robu’
tinîndu-se vrej de un op – cãrãmidã
poetul national c. orbu.
................................................................
Si dusu-s-a fum fãrã plumb sirene coloanã si val
si-am pogorît de pe scenã în pas triumfal
de sus de pe podiumul unde-am fost dus
trimis ca atâtia de-o teapã cu mine în misie
star declarat scurt v dionisie
si unde-mi executam clovneria cu har mostenit
histrionismul meu postnatal dar de botez
si singur simteam mã vedeam numai eu
si cine stie poate încolo departe hãt hãt în aval
borna istoriei noastre vie Traian Decebal.
De-o jumãtate de veac neîntrerupt recunoscut
de mame de tati
scãpat de complexe si fãrã de bani evident
fãrã de teama celor trei ceasuri de marti
cã-aveam simteam ocrotitor mîna de mamã
mama Lupoaica desigur
(fãrã Romulus si Remus cã fusese furati
romii stiau bine cã-s frati).
Coborînd mã uitam la viesparul de jos
la foiala aceea brownianã din piatã
unde usor te puteai scãrpina de unul de lata
pe fond si de viatã
mai ales acolo unde sîngera orgoliul
nepotrivirea de rol în fotoliu.
Si-atunci am priceput înteles si vãzut golul
imensul gol borta destinului neagrã rece
rupîndu-si de pe fatã un vol
cu scîrtîiturile aschiei derulãrii de cric
pe sufletul actorasului nimeni pe neica nimic
împins mai încolo-o-idee si încã o tîrã
un pic
cu degetul bont copitat bãgãtor întru-toate
si care se vîrã sfredelind
si-n buric.
