Dionisie VITCU

Zamă de lemn strîmb

Artistului Constantin Sava

In Memoriam

Era-ntr-o sară,-n Iasul meu etern.

subt Cetătuia gîfîia un tren,

pufnea din greu, trăgea cisterne.

Cisterne negre, multe, fără de pereche,

Trăgea din greu si obosit.

Intra un tren marfar – în Gara veche.

Ne întorceam cu damf de la Serbare.

Bădia, ne oprea din cînd în cînd,

cu mîna streasină privea –

– „Măi, Motule, vezi dealurile-aestea bre,

am mas pe fiecare dîmb,

si-n amirosul florilor de poamă,

cunosc si gust si rostul

zemei de lemn strîmb”.

– Bădi-Costică,

cît, cam cît vin ai servit mata?

– „În ani, mă-ntrebi?”

– Nu,-n litri, dacă vrei?!

– Măi Tîncule, am degustat în viată-oleacă,

o tîră, ce să-ti zic,

am mers pe dîră...

N-am stat degeaba, nu m-am amăgit,

Si n-am bolit să gem.

Coloarea -n viată nu e alb si negru.

În tinerete-i roză, dar si crem...

Dacă socot cisterne, – am degustat, ceva

vreo două garnituri de tren... cu trene!”

 

* * *

 

Cum să beie Tîrul vin

fără pîntec, fără clin,

el bea vodcă-n toi de sută,

ca acei ce nu au burtă.

Vinul ca să-l bei cu cîntec,

sub curea trebuie pîntec

si-atunci să te tină slava!

v-amintiti Costache Sava?

cînd s-a aplecat la supt

la Butoiul neînceput

(la Răducăneni pe Prut)

După două nopti de lut

s-au cinstit, si s-au bătut

si cînd nu s-a mai putut,

mos Costache... întremut:

„A fost un moment plăcut!”

 

 

Dindos la Bolta Rece

 

Printre sughituri si vînturi cîte-si da,

Poetul, clasicul în viată,

cuprins cu-n stîlp în brate,

sta pe grilajul ruginit, filosofa:

E sara, sară, si-i rece atară.

Buciumul sună cu jale la Borta Re...

de vale!

 

Norocul mîndrei-îs eu,

port dorul ei cu nuri,

jaratic , inima-îmi e ca psalmul în scripturi.

 

De mi-as asterne drum întins,

spre casă si pe aprinsă lampă,-asa,

si matinal, si-asa, o tîră clampă,

Iubitei ce-as putea să-i depăn, să însir?

„curvarule,-o să-mi zică,

mars, sîctir!”

 

Mi-ntorc dară, la Boltă slitul,

mă-ntorn, că prinde floare spritul

si trebe – să continuu, nu?

Odată desfundat butoiul – s-aspreste vinu,

se casează.

Acasă... – ajungem noi si-acasă... las gajul

si, de nu-i loc să-ntoarce atelajul

mă-c mîne, la amiază!

 

Sînt tînăr Doamnă

 

(parodie)

 

Sînt tînăr Doamnă-s tînăr,

execut poeme,

cît fudulia, în umana specie

cată iesire, geme!

Îs talentat, asta-i stiut, am coltii de-argint,

Cînt la chitară rap

(să mor dacă te mint).

Am limbă lungă, aspră ca de iască,

(stiu Doamnă, stiu ce vrei să zici...)

si-bou-o-are, nu poate să vorbească!

Dar poa-să-mpungă, nu,

eu n-am ce are el...

Am Doamnă, cum se zice, ingerintă

(nu, nu e meserie)!

Am ingerintă ca îngerii,

chiar dacă n-am credintă!

 

Sînt tînăr Doamnă,-s gospodar,

na uită-te!

o-nvîrt ca titirezul, la o adică pot să sar

Prind pestele-n Bahlui cu mîna,

Că-s tînăr Doamnă,-s încă tînăr

am aripi, ca lăstunii-mi place zborul,

îmi place si înotul,

orice îmi place, dar

nu-mi place chiar totul!

Nu-mi place ce spun de mine unii!

Le-o zic eu, să-mi jelească cotul, na!

Îi bag de nu se văd în p. Măsii

Si, pîn la urmă (săru-mîna Doamnă),

mai dă-i sub frunza me!