Dionisie VITCU

Gînduri la usa templului

Credinta curatã în Tatãl Ceresc Atottiitorul,
Cît ziua-i luminã si-n gînduri e rost,
Spor în zãbavã si trudã cît tine ogorul,
Dorinta statornicã-n cinste, în rugã si-n post,
Prudentã, rãbdare si cumpãt
        trãirilor, azi, pe de rost.

Sperantã în drept-judecatã-a firii,
În pana de scris pe rãbojul de Veac, zãmislire
Prin firul mãtasei, albastrã cernealã subtire
cu fulgii de stele si îngeri în noapte.

Vlagã si limpede cuget, pornirilor coapte
Si cinstea, la fatã, ca raza-n betealã.

Deasupra-ne – Duhul Cel Sfînt. Arhanghelul
Poarte prin palos de foc, urletul fiarei – trufia
Si-aducã-ne iarãsi iubirea de frate
        lumina în glas, vrednicie
Si crezu-n Rãsplata Cereascã
        ce-n veacul de veci va sã vie…

De-ales

Canoane-s toate-n tot ce-i ne, înteles.
Celor care pricep si stiu de toate,
În viatã calea le-o deschid argintii!
Oricît ar asuda cel tare-n greabãn
Si-oricît si-ar rupe-n carte dintii
Nu-i va deschide nimeni
    de n-are pumnul zdravãn!
Cînd vrea gãina, poti sã-i numeri oul,
Cã, tãrna-n prag-stãpîn o scurmã boul
Si galesa privire-a celor dimprejur
o ling numai cãteii, nu cîinele matur

E vremea porcului, drãgutã, asadar
Si chiar de-i soare pentru turmã
Tot bate gheata-n podul-buzunar!


Plopii fãrã sot pe Bahlui,

Sed costelivi si tristi în alb-murdar de var,
Pe marginile lumii de ceturi pãturiti,
Le tremurã pe suflet o adiere rar
În ton singurãtãtii celor despãduriti.

Ne bate-n geam mãrunt-mãruntã ploaia,
Prin orologiu-n vechiul burg, secunda-cuc
Armeazã noaptea si Clipa-ntoarce foaia
Pe-o inimã strîmtatã ascunsã sub surtuc.

Cad penele de înger pe nourul de foc,
S-aprind sub struguri negri tufele de soc
Si umerelor grele le cad poveri de dor
Cînd visele prind aripi de Sînzieni si mor.


 
Home