Ilie VODĂIAN
Maluri Argesului
Ocolesc mereu dealurile, cu exceptia acelor
perioade de insomnie în care evadez
să-mi văd părintii,
să văd surîsul lor nedeslusit din ramă.
Si nu pricep dacă icoana se bucură
Sau se-ntristează. De repetate ori
Mă văd suind într-o priveliste,
din cele binecuvîntate, pe malurile Argesului:
cerul e peste tot albastru,
pădurea pe dealuri în galben vopsită,
lîngă fîntînă rosii trandafiri.
Si malurile murmurînd balada unui mester
– un alt Icar din partea locului –
zburînd cu aripi de sindrilă.
Un zbor din înăltimea turnurilor ce se răsucesc,
în sens contrar,
la fel cum rufele se storc după spălare.
Se răsucesc să vină apă în fîntînă.
Mergeti să le vedeti!:
acolo lăcrimează pietrele din zid desi nu sînt
în Zidul plîngerilor. Mergeti cît mai e lumină.
Pe drum o să vă spună Ana lui Manole
cînd se face seară.
Regula prioritătii
La noi în cartier nu se respectă regula prioritătii.
De fapt, nu se respectă nici o regulă.
Aici e Babilonul în materie de trecere
si nu e zi în care să nu vină ambulanta.
Între răsărit si asfintit, invariabil,
se găseste vinovat triunghiul de cedează trecerea
din principala intersectie
aflată între casa negustorului de ceasuri
si casa vînzătorului de locuinte de vacantă
transportabile pe roti.
E limpede motivul pentru care multi s-au mutat
În alt cartier – un cartier select –
Cu minipostere pe alei
Împodobite cu cele mai alese neamuri de flori
Si unde linistea este un foc continuu.
O liniste suspectă,
de parcă locatarii ar fi si orbi si surdo-muti.
Mai sînt
Mai sînt îndrăgostiti de vînt, mai sînt
Cărări nedescifrate prin podurile palmelor,
mai sînt si vulturi care se rotesc
în jurul înaltelor piscuri ale muntilor
plutitori prin sîngele lor.
Si tu, cîmp de la marginea fiecărei case
mai esti frate de cruce
cu cei patru-cinci stejari plecati,
cu rădăcini cu tot, după vînat
umbre de iepuri, ouă de dropii
sau coarnele vreunui căprior?
O vale, un panou cu parapet si cu troită,
si iar o vale pe unde iarna lupii fac instructie:
bătrînii îi învată pe cei tineri cum să dea ocol
pe lîngă paturile unde alti bătrîni uită, voit,
sub perne dulciuri,
să nu fie amară ziua în care n-au vînat.
Mai sînt cuvinte care nu mi-au spus tot
Întelesul,
mai sînt si întelesuri care nu au cuvinte,
cum dincolo de ele nu se află
nici lucruri fără nici un Dumnezeu,
nici lucruri sfinte.
