ESEU
"CATRENE" EMINESCIENE?
Adrian VOICA
În numărul său din decembrie 1912, revista ieseană "Sînziana" publica patru "catrene" atribuite lui Eminescu, alături de care figurau cîteva "cugetări" extrase din manuscrisul 2258.1
Cu acribia-i recunoscută, dar si cu circumspectia proprie editorului de vocatie2, Perpessicius mentionează că "Manuscrisele nu atestă existenta acestor stihuri, ce par mai curînd din epoca previeneză, cca 1869, a Replicilor de pildă"3. Iată motivul pentru care "catrenele" sînt integrate în sectiunea Anexe a volumului consacrat, în seria de Opere, Poeziilor postume.
Asadar, Perpessicius nu le exclude paternitatea eminesciană, dar nici nu este pe deplin convins de acest lucru. De aici si oscilatiile (explicabile) în privinta datării, căci prezenta unor motive tipic eminesciene contrastează cu rezolvarea prozodică, numai partial conformă cu cea caracteristică primei sale epoci creatoare. Fiindcă, luînd decizia de a scrie "catrene", Eminescu trebuia să se conformeze unui anumit tipar, în care concentrarea expresiei si sistemul rimic să amintească de modelul persan, atît de evident în Rime alegorice, datînd din 1875-1876. Altfel spus, cele patru "catrene" publicate în "Sînziana" nu pot fi datate nicidecum "cca 1876" cum, initial, propusese Perpessicius4. Ele provin, eventual, dintr-o perioadă mai îndepărtată.
Dar, în acest caz, numeroase întrebări (tinînd mai ales de prozodie) nu si-ar găsi decît răspunsuri aproximative.
Iată continutul "catrenelor":
1. I. "Cînd te pierzi în valul vietii vv- v-v -v 8/x
II. Trist la tărm doar eu rămîn: -v- v- v- 7/a
III. Brate fără de nădejde, -v -vv v-v 8/x
IV. Navă fără de stăpîn. -v -vv v- 7/a
2. I Cum se turbură izvorul -v -vv v-v 8/a
II. Cînd din el drumetul bea,, vv- v-v- 7/b
III. Astfel mă-nfioară dorul -v vv-v -v 8/a
IV. Cînd răsari în calea mea. vv- v-v- 7/b
3. I. Tu esti aerul, eu harpa -v -vv/ - -v 8/x
II. Care tremură în vînt, vv-vv v- 7/a
III. Tu te misti, eu mă cutremur vv-/vvv-v 8/x
IV. Cu tot sufletul în cînt. v- -vv v- 7/a
4. I. Eu sînt trubadurul. Lira -v vv-v/ -v 8/x
II. Este sufletul din tine, -v -vv v-v 8/a
III. Am să cînt din al tău suflet vv- vv- -v 8/x
IV. Să fac lumea să suspine"5. v- -v vv-v 8/a
Tipul de vers ales are măsuri de 8 si 7 silabe, ritmul fiind trohaic. El este comun atît unor poezii publicate în "Familia" în perioada 1866-1868 (De-as avea..., Misterele noptii si La o artistă), cît si altora, găzduite de "Convorbiri literare" între 1873-1876 (Floare albastră, Făt-Frumos din tei, Crăiasa din povesti, Lacul si Dorinta). Pentru numeroase alte poezii, rămase în manuscris, Eminescu adoptă în perioada 1866-1876 acelasi tip de vers. Mentionăm cîteva: Lida, Ondina (partial), Cine-i? si Printre stînci de piatră seacă.
Uneori – ca în Călin (file din poveste), poem publicat în 1876 –, versul trohaic de 16 silabe este scindat cu usurintă (în primele variante) datorită cezurii mediane care permite partajarea lor exactă (8+8). Astfel încît prima strofă avea (în varianta atestată de ms. 2262, 105-109) următorul contur:
"După deal răsare luna 8/x
Ca o vatră de jăratec 8/a
Rumenind străvechii codri 8/x
Si castelul singuratec".6 8/a
Concluzia care se degajă din aceste prime constatări este că tipul de vers adoptat de Eminescu pentru "catrenele" sale nu se deosebeste prin nimic (metru, ritm, dispunere rimică) de mai vechile sale creatii avînd caracteristicile prozodice mentionate. Or, se stie, catrenul este un tip de poezie cu formă fixă în care cel putin concentrarea expresiei si dispunerea rimelor (a a x a) vădesc influenta poeziei persane (a lui Omar Khayyam, în particular).
Fată de poeziile cu formă fixă, Eminescu a manifestat în general atitudinea de preluare întocmai a modelului. Operatia presupune respectarea strictă a regulilor prozodice. Sonetul eminescian, de pildă, oglindeste cu fidelitate această atitudine7.
Prin 1875, cînd a început să scrie Rime simbolice – primul titlu al poeziei Rime alegorice8 –, Eminescu a utilizat schema rimică a catrenului persan (a a x a), dar versul (endecasilab iambic) a fost conceput sub influenta tertinelor dantesti. Era, aceasta, o "interpretare" pe care însusi poetul a amendat-o. Constatarea exegetului urmează firul gîndirii autorului, în încercarea de a motiva faptul că, între catrenele din Rime alegorice si tertinele din în căutarea Seherezadei nu este o deosebire de continut, ci de tipar prozodic9. Asadar, vorbind despre Seherezada si lumea islamică, tertinele dantesti i se par autorului incompatibile cu substanta poemului. De aceea Eminescu apelează la catrenul de inspiratie persană. Prin urmare, Rime alegorice nu înseamnă doar "reluarea unor motive", ci ridică o problemă absolut nouă pentru lirica noastră: aceea a adecvării prozodice.
Revenind la "catrenele" publicate în "Sînziana" remarcăm o primă anomalie. Aceasta este legată de contrastul dintre concizia si unitatea ideilor exprimate – pe linia catrenului persan –, pe de o parte, si lipsa tiparului strofic, pe de altă parte, menit să vădească influenta lui Omar Khayyam.
Ni s-ar putea replica, eventual, că la data conceperii acestor "catrene" Eminescu încă nu se familiarizase cu respectivul tipar strofic. Deci, că cele patru strofe avînd autonomie deplină sînt anterioare anului 1875, cînd modelul persan apare în Rime alegorice.
Dar în acest caz, stilul vădeste siguranta exprimării, debarasarea de diminutive, precum si renuntarea la constructii de genul "stele auroase" din Misterele noptii. Iar motivele tipic eminesciene, mentionate ca atare ("lira", "izvorul", "sufletul" etc.( sau prin sinonime evocatoare ("navă" în loc de "catarge") lasă impresia că ele nu aaprtin nicidecum epocii de început. Mai mult, versul 2/IV: "Cînd răsari în calea mea" aminteste poate mai putin de versul: "Ea din trestii să răsară" (Lacul, 1876), dar cu sigurantă mai mult de finalul primei strofe din Atît de fragedă... (1875): "În calea vietii mele iesi". Oricum, parcă din contopirea lor a rezultat versul în discutie.
Tot asa cum există o arheologie a stilului unui scriitor se poate vorbi, în cazul poetilor, de o arheologie prozodică, incluzînd schemele ritmice si calitatea rimelor.
Pentru o mai bună situare în timp a "catrenelor", schemele lor ritmice au fost comparate cu cele ale postumelor Ondina, Cine-i? si Lida – toate făcînd parte din sub-manuscrisul "Marta" (2259, 15-51) –, precum si cu Printre stînci de piatră seacă (1876). Acestora li se adaugă antumele De-as avea, Misterele noptii si La o artistă, publicate în "Familia" între 1866 si 1868, dar si cîteva creatii de maturitate poetică, apărute în "Convorbiri literare": Floarea albastră (1873), precum si grupajul apărut în 1876 (Crăiasa din povesti, Lacul, Dorinta)10.
Un distins cercetător al prozodiei românesti, I. Funeriu, avea dreptate cînd afirma: "În ceea ce au ele general, schemele ritmice ale poeziei eminesciene coincid cu cele alcătuite pe baza operelor altor poeti, fapt ce dovedeste că norma ritmică este determinată, în ultimă instantă, de aspectul material al limbii, acelasi pentru toti creatorii de poezie11. Dar chiar aplicată la opera aceluiasi poet – din perioade diferite, dar avînd aceleasi trăsături prozodice –, teoria se dovedeste viabilă si productivă.
Recurgînd la cifrele arabe pentru a indica numărul catrenului (respectiv al strofei) si la cele romane pentru a mentiona ordinea versurilor, individualizăm mai usor schemele ritmice. Prezenta lor va fi urmărită, mai întîi, în postumele deja amintite:
1/I (vv- v-v –v = anapest + amfibrah + troheu): Luda (3/1)12, Ondina (7/I)13, Cine-i? (2/IV si 4/I)14 si Printre stînci de piatră seacă (1/1)15;
1/II (-v- v- v- = amfimacru + dipodie iambică): Ondina (1/II)16 si Printre stînci... (5/V, sub forma: amfimacru + dipodie iambică legată –v- v-v-)17;
1/III (-v –vv v-v = troheu + dactil + amfibrah): Cine-i? (5/I si 5/IV)18;
1/IV (-v –vv v- = troheu + dactil + iamb): –
*
2/1 = 1/III;
2/II (vv- v-v- = anapest + dipodie iambică legată): Ondine (4/II)19 si Cine-i? (6/III)20;
2/III (-v vv-v –v = troheu + peon III + troheu): – ;
2/IV = 2/ II.
*
3/I (-v –vv/ – –v = troheu + dactil + silabă independentă accentuată + troheu): –;
3/II (vv-vv v- = mesomacru + iamb): Cine-i? (3/V)21 si Printre stînci... (4/III)22;
3/III (vv- vvv-v = anapest + mesomacru): – ;
3/IV (v- –vv v- = iamb + dactil + iamb): –
*
4/I (-v vv-v/ –v = troheu + peon III + troheu): – ;
4/II = 1/III;
4/III (vv- vv- –v = dipodie anapestică + troheu): – ;
4/IV (v- –v vv-v =iamb + troheu + peon III): Ondina (4/III)23.
O statistică a prezentei acestor scheme ritmice în postumele-martor nu este totusi concludentă decît într-un singur sens. Frecventa (sau lipsa lor totală) ar putea constitui un indiciu al epocii în care au fost concepute poeziile (sau finisate, în cazul antumelor). Folosim optativul deoarece "postumele eminesciene", necunoscînd remodelarea necesară, pun în evidentă o multitudine de variante ritmice (unele expresive, altele nu). Iată de ce considerăm interesant de stiut dacă schemele ritmice existente în "catrene", dar absente din postume, se regăsesc în structura versurilor din antumele propuse a fi investigate prozodic.
Astfel, structura ritmică din 1/IV (-v –vv v-) se află în Misterele noptii (6/II)24, în La o artistă (2/VI, făcînd pereche cu 1/III, întocmai ca în primul "catren")25, dar si în Dorinta (5/IV)26. Din această perspectivă, schema respectivă, de negăsit în "postumele" primei epoci de creatie, apare în antumele provenind din perioade diferite. Asadar în "catrene", desi dispunerea ritmică este improprie tipului de poezie cu formă fixă pe care-l sugerează, schemele ritmice vădesc o anumită prelucrare, neatestată, din păcate, de manuscris, pentru că... acesta nu există!
Contradictia naste suspiciuni si trebuie retinută ca atare.
Trecînd la al doilea "catren" observăm că alcătuirea ritmică din 2/III (-v vv-v –v), absentă si ea din "postume", apare abia (si numai) în Floare albastră (4/II)27.
În schimb, scheme: –v –vv/ – –v), atestată de 3/I, nu se află în nici una din antumele mentionate. Este un nou semn de întrebare, care se adaugă suspiciunilor anterioare.
Al treilea "catren" se individualizează si prin numărul mare de scheme ritmice care – raportate la celelalte postume – apar numai aici. Structura din 3/III (vv-/ vvv-v) este prezentă însă în Misterele noptii (3/IV)28, păstrîndu-se pînă si locul cezurii mobile; în De-as avea... (2/I)29, în La o artistă (1/VII; 2/III si 5/VII)30, în Floare albastră (7/III; 9/I; 10/III; 12/II)31 si în Dorinta (3/III si 6/I)32..
În La o artistă, schema ritmică din 3/IV (v- –vv v-) este atestată de două ori (1/VIII si 5/VIII)33.
În sfîrsit, alcătuirea ritmică din 4/I (-v vvv-v/ –v) este prezentă în Floare albastră (4/II)34.
O ultimă schemă (neîntîlnită în "postume") ne-o furnizează 4/III, în succesiunea v- –v vv-v. Ea apare numai în poezia La o artistă (4/I)35.
Rezumînd, concluzia care se impune este aceea că, dacă vom continua să-i atribuim lui Eminescu cele patru "actrene", atunci data conceperii lor ar trebui modificată, situînd-o în jurul anului 1873. Anul corespunde publicării poeziei Floare albastră, creatia cu care "catrenele" au cele mai numeroase afinităti prozodice.
Dar constatarea foarte exactă a lui I. Funeriu, privind posibilitatea ca si alte texte lirice să fie structurate prozodic asemănător –, ne dă de gîndit. Pentru o mai corectă evaluare a ideii, reluăm prima parte a citatului. "În ceea ce au ele general – afirmă cercetătorul –, schemele ritmice ale poeziei eminesciene coincid cu cele alcătuite pe baza operelor altor poeti". Prin urmare, nu este exclus ca un alt poet să fi scris "catrenele" publicate în 1912 de "Sînziana", adică la aproximativ 23 de ani de la moartea lui Eminescu!
Asa se explică si ezitările lui Perpessicius, în general foarte sigur în demersul său critic.
Dar Al. Piru nu-si pune asemenea probleme. El ia o decizie radicală, eliminînd "catrenele" din editia sa, fără să ne ofere vreo explicatie cît de sumară.
NOTE
1. Cf. Perpessicius, în vol. M. Eminescu, Opere, V, Poezii postume, editie îngrijită de Perpessicius, Editura Academiei R.P.R., Bucuresti, 1958, p. 597.
2. Atitudinea fată de această creatie este emblematică pentru sagacitatea celui mai bun editor al poetului nostru national.
3. Ed. cit.., p. 597.
4. Loc. cit.
5. Cf. M. Eminescu, Opere, IV, Poezii postume, editie critică îngrijită de Perpessicius, Editura Academiei R.P.R., Bucuresti, 1952, p.514.
6.Cf. M. Eminescu, Opere, I, Poezii tipărite în timpul vietii, editie critică îngrijită de Perpessicius, F.P.L.A. "Regele Carol II", Bucuresti, 1939, p. 401.
7. Vezi Adrian Voica, Etape în afirmarea sonetului românesc, Editura Universitătii "Al. I. Cuza", Iasi, 1996.
8. Cf. Perpessicius, în vol. M. Eminescu, Opere, V, p. 186.
9. In extenso, afirmatia criticului este următoarea: "Cele două fragmente de Rime alegorice) sînt, de fapt, reluarea, în alt cadru si-n alt tipar (de astădată a a b a în locul tertinei) a motivelor din în căutarea Seherezadei". (Loc. cit.)
10. Excluzînd, fireste, Melancolie, cu versuri avînd alt ritm si alt metru.
11. I. Funeriu, Versificatia românească, Editura Facla, Timisoara, 1980, p. 44.
12. "Un pescar pe tărmuri trece".
13. "Dar atunci cînd albe zîne".
14. "Printre stînci cu poala-n mare"; "Un monarc cu fata pală".
15. "Printre stînci de piatră seacă".
16. "Suflet stins, muiat în nor".
17. "Cîntec trist în ceasul rău".
18. "Cine-i îngerul pe maluri"; "Sfarmă lumile de valuri".
19. "Am schimbat al vietei gînd".
20. "Printre stînci de pietre seci".
21. "Al seraphilor monarc".
22. "Pe cînd stelele se sting".
23. "Am fost vultur pe o stîncă".
24. "Două suflete de flori".
25. "Astfel notele murinde,/ Blînde, palide, încet".
26. "Blînda batere de vînt".
27. "Dulce netezindu-mi părul".
28. "Mi le torc, mi le-mpreună".
29. "De-as avea o floricică".
30. "Apărînd divinizată"; "Cînd prin flori de iasomie"; "Dispărînd divinizată".
31. "Eu pe-un fir de romanită"; "De mi-i da o sărutare"; "Mi-i tinea de subsuoară"; "Vom vorbi-n întunecime".
32. "Iar în păr înfiorate"; "Adormind de armonia".
33. "Răpisi sufletu-mi în dor" (în ed. Al. Piru – vol. Numai poetul, p. 52 – "Răpisi sufletu-mi în dor; "Răpisi sufletu-mi în dor".
34. "Dulce netezindu-mi părul".
35. "Esti tu nota rătăcită".
