CRONICĂ LITERARĂ
Amalia VOICU
Valeriu Valegvi, După-amiezile unui capricorn
Tin în mînă o plachetă de versuri de Valeriu Valegvi, După-amiezile
unui capricorn, Editura Sinteze, Galati, 2003. În cele 64 de pagini
sînt adunate cîteva respirări lirice, pline de afectiune si de
cultul (mai vechi) pentru valori, înmănuncheate în cuvintele
duioase de la începutul cărtii, care nu stim cui apartin: „Sufletul
să ti-l tii curat, ca si cămasa albă pe care ti-o spăl cu mîinile mele
ca să mergi duminica la biserică” (o mamă).
Ce vibratie au poemele lui V. Valegvi? „Trece-mă peste vîltorile din
noi/ respiratie’naltă a inimii mele// numeste-mă peste mai marii tîrziului/
cu o mînă de ursitoare// atrage-mă-n umbra valului piranhia/ peste
întinderea obturată de dimineti// cu o ultimă zvîcnire de soim/
primeste ofranda trupului meu/ lăstărind în prag de toamnă” (II); „Fi-vom
contaminati de rod/ pe ramul ce tocmai luminează? (IV); „Să-ti rup vălul
dens/ de pe umerii tumefiati de lună” (Odisee III); „simt lumina/ o provocare”;
„urmărit să urmăresti/ pe creanga plină/ rîsul veveritei”; „ce-i verdele
dacă nu suflarea Ta? (Verdele, suflarea Ta); „de n-ar mai tiui/ caisul de
afară/ atent să-mi citesc/ semnele din palmă”; „ce mai iures/ în mintea
nucului!”; „Darul e pentru/ cel cu răbdare ispitit”; „o vreme îl pîndeau/
hienele sîngelui tînăr” (din După-amiezile unui capricorn); „O,
suflete, pe unde-ti zac/ himerele atîtor trupuri/ cutreierate de nesomnul
tău?” (Himerele atîtor trupuri); „altfel, pe blîndul bunic/ îl
stiu demult/ cravasînd acele valuri despletite de vîntul nimănui”
(Valuri după mască); „De o discretie ce cutremură si valul/ ai mei îmi
stiu/ si hieroglifele din palmă” (Jurnal) etc. etc. Am fi vrut, poate, să
mai dăm exemple din acest autor care reuseste să nu plictisească si să tină
aprinsă lumina de control a atentiei lectorului, tocmai pentru că glăsuieste
în game minore, încărcate de bemoli, însă ne oprim aici
pentru a lăsa acelor ce citesc plăcerea de a tine în mîini această
carte, într-o după-amiază de nectar…
Dinspre soare răsare
Marin Nicolae Tomi care a debutat în volumul colectiv optzecist
Popas in Hyperboreea, publicînd în „Cronica”, „Tribuna”, „Transilvania”,
redactor la sporadica „Astra viseuană”, are cîteva cărti de poezii
printre care Clipele, cuvintele…, pe teava pustii, Tripticul mielului pasnic
si ne surprinde mereu cu o sensibilitate îndrăzneată, de astă dată
cu un volum de haiku si tanka puse sub titlul DinSpre soare răsare, Editura
Limes, Cluj Napoca, 2003.
Răsar, în această carte, disciplinate în schema de 5 si 7 silabe,
precum samuraii odinioară, versurile despre erosul sacru, preponderent despre
femeie, despre visurile nocturne si visurile diurne, despre luni si anotimpuri,
despre melancolii cotidiene, despre natura saturată de Dragoste, în
sens larg, despre delicatetea care lipseste astăzi tuturor cu desăvîrsire,
despre menirea poeziei mai vechi si mai moderne, despre viata la tară din
Viseul de Sus, toate punctate cu nostalgii din reclamele de televizor.
Citim si cităm: „Flori de sărutat/ pulpele femeii jar/ aruncat în vînt/
prin aerul rece al/ toamnei iarna cojoc alb”; „Femeie între/ stofe
se îmbată/ ca fluturii în lampă”; „Lacrimi din teascul/ ochilor
tăi vinuri/ străvechi săracelor/ mele puteri iubirea/ plînge-n joacă
lumina”; „S-a dus si iarba/ mai rosu ca sărutul/ e păcatul tău”; „Trup sclipind
fie/ întuneric pentru a/ te găsi arzînd”; „Luna desigur/ la fel
de mii de ani/ si eu iubito mă/ regăsesc pe tărmul rosu/ al gurii tale reci”;
„Cu ochii subtiri/ ca un sis tigănesc tai/ tremurînd de spaimă/ primei
iubiri sfîrcul cu/ degetele fierbinti scriu”. Într-un alt registru,
mai pur, urmează: „Si fluturi ca/ trifoiul cu patru foi/ abia palpită/ azi
sub prima zăpadă/ si luna pare o stea”; „«De ce nu stai?» mă/
întreabă apa în hău/ aruncîndu-se”; „Cerul crăpat de/ lăncile
apusului/ nu lasă încît (…)”; „Luna un cerb alb/ îsi scutură
coarnele/ sclipind sub stele/ cu trupul încins abur/ al diminetii noaptea”;
„Cu ziua-n mînă/ un cersetor mă ofer/ stea născută-n zori./ Gardu-i
putred lumina/ se joacă-n descîntec”; „Vaserul curge/ ca o sudoare
caldă/ prin ridurile/ muntelui frunzele de/ fag pleoape rimelate”.
Sînt poeti care se remarcă prin neasteptata apropiere a unor aspecte
mai putin conciliabile, asa cum este situatia lui N.M. Tomi, care alătură
motivul „carpe diem” cu cel al „desertăciunii desertăciunii”, cum ne este
dat să simtim în poeme tanka precum „Cu tine sînt aproape/ca
tine stau departe/ de cerul/ înrosit si ispitit/ ce vine iar din
noapte”, „Consumator de/ soare si stele omul/ pătruns de sensuri”, „Vesmintele
sînt/ lumini de pe aripa/ rîndunicii-n zbor”, „Deasupra ta stau/
eu cerul înrosit ti-e/ trupul de aur”, „Pădurea face-un/ gest nedefinit
si delicat/ din frunze/ ascunsă-i lumea ce-o/ frămîntă putreziciunea”.
Majoritatea ideatică se întruneste în poemul antologic „Desi
nu e a/ lor treabă cuvintele/ îmbrîncesc aerul/ dincolo de suportabil/
taifun necesar cartea”, poem din care întelegem că, alături de drogurile
legale din zilele noastre, cafeaua si tutunul, a mai apărut, în ultimul
timp, si cartea, răul suficient si necesar fără de care nu putem trăi. Totusi
nota autorului este, în general, optimistă, si e sustinută de poezii
ca: „Picură din stresini/ rîndunele tîrzii/ si trestiile/ se
duelează pentru/ o baltă înghetată”; „Iarna-n derivă/ muscă din mal
cu dinti/ de sloi primăvara”; „Ciuful soarelui/ se-arată zgribulit/ de după
ploaia/ de azi-noapte. Retele/ fericite bat praful”.
Un capriciu auctorial (?) face ca poemele să poarte, pe rînd, numerele
57, 58, 59, 405, 408, 413, 461, 78, 83, 1, s.a.m.d., iar dacă nu este asa,
lăsăm pe matematicieni să aibă plăcerea să descopere algoritmul poetic, de
nu-l va deconspira, mai tîrziu, însusi scriitorul. Altfel, versurile
sînt o provocare si pentru gramatici, fiindcă un haiku precum „Noaptea
mi-a bătut/ la geam strivită luna/ pe fruntea-mi rece” contine un joc delicios
al valentelor tranzitivitătii/intranzitivitătii continuat în aproape
toate versurile si facilitat de traditionala cerintă a maximului densitătii
de substantive pe cuvînt la pătrat!
Ne-a bucurat, de altminteri, si strînsa colaborare a autorului cu fiul
său, ce realizează grafica volumului, simplă si trans-cendentă prin pagină.
Încă o dată, multumiri si felicitări pentru acest regal spiritual.
Re- bus sau, in traducere liber(tina),
Lucrurile la indemana tuturor
Intr-un volum, sa zicem, standard, de vreo 100 de pagini,
si anume volumul Index de incrucisari posibile, de la Editura T, de anul
acesta, si beneficiind de o prefata semnata de Liviu Antonesei, Traian Danciu
vrea sa-si dea masura, si la propriu si la figurat, priceperii sale in ale
poeziei. Trei sectiuni- moartea este cel mai inalt onor adus vietii, inima
mea hotel, aruncarea toiegelor – configureaza microuniversul poetului, deci
3 elemente- moartea, iubirea, inteleptirea prin renuntarea la intelepciune,
asa cum pentru francezi, de exemplu, dire les quatre verites este o expresie
de baza.
In afara textelor in care mimesis-ul atinge cote maxime si atunci poezia
devine mimoza (cum ar fi in vanarea singuratatii, dreptul la viata, ora exacta
etc.), aproape toate celelalte au seva poetica: le citam pe cele mai viguroase
–ca tine niciodata nimeni (,,din aripile ingerilor/ ceara/ pe fata ti-o intinzi/
intre viata si pacat”; rugaciune - ,,timp trecut prin sita sufletului/ lasa
lacrimile sa-nfloreasca/ fii bun cu noi cei pedepsiti/ sa-si inventeze destramarea
singuri/ fii bun cu noi/ si nu ne insemna pe noi cu dorul sanului/ si nu
ne face pe noi caietul tau de schite/ ore grele risipite/ si ne izbaveste
de geometria urii/ si ne iarta ca te-am intrecut/ desirandu-ti vorbele/ si
nu ne duce in ispita de-a ne crede zei/ numeste-ne doar increzuti si rai”;
afla adevarul copile (2): ,,nici un drum nu e prea lung/ doar ultimul/ singurul”;
scena de dragoste - ,,in fiecare dimineata/ te duc in fata altarului/ in
varful degetelor/ sa nu trezesc amintiri”; pana si tacerea: ,,cale lunga
ai de mers/ vorbe multe ai de sters/ doruri grele se-ntetesc/ din desert
inspre desert/ chiar tacerea e un vers”; din poemul ora de semantica reproducem
doar versul meritoriu ,,iubirea goliciunea orelor”; vorbe ramase - ,,o poezie
se naste din coapsele/ plangerii// crucea din lemn de mar/ si fructul atins/
se frange in cioburi/ in carne si oase”; metamorfoza - ,,am descifrat surasul
Mona Lisei/ in zatul cestii de cafea// o clipa/ mai scurta decat/ viata grauntelui
de gheata/ scuipat din cer pe jarul tigarii/ din mana paznicului adormit/
am devenit eu/ negustorul / insotind din umbra / frumusetea”; prometeu: ,,ai
coborat in fantanile carnii/ acoperindu-ti fata cu alte masti”//iti sorbi
fierea singur”; constelatia toiegelor - ,, iubirea ne preface in stele/ pedeapsa
batranilor in vesnicii risipite” si iubirea –reclama la produsele mortii”.
De data aceasta, contrar asteptarilor, nu vom trage nici o concluzie. Asa
cum ultimul stinge lumina, tot asa invatamintele le va trage cititorul.
[Traian Danciu, Index de incrucisari posibile, Editura T, 2004]
