CRONICA LITERARA
Amalia VOICU
Cartile de mai jos au participat la un concurs Armonii de primavara din acest sezon, ce a avut loc la Maramu'…, si la care premiantele au fost Angela Furtuna si Maria Tirenescu. Exista o metoda psihologica ,,Nu vreau sa ma laud, dar…” Nici noi nu dorim acest lucru, însa, de vreme ce l-am jurizat, profitam de prilej pentru a prezenta pe cele mai merituoase, dupa parerea personala, din cele 50 de volume.
La moda … Dictionarele?!
Volumul lui Constantin Andronache, Dictionar de vise apocrife (Editura Marineasa, Timisoara, 2004), este o scriere care constituie o laus simplicitatis , caci usurinta cu care autorul exprima continutul ideatic liric îl detaseaza, de departe, de alti poeti.
Cartea, dedicata, pur si simplu, Iubirii este raportata, de fapt, la trei vectori, la trei ,,universalii” poetice – iubirea în doi, Iubirea treimica si mistica si timpul , coordonata orizontala, proba si liant între cele doua tipuri erotice , enuntate aici. (Nu doar aceste lucruri fac din scriitorul de fata sa devina un fel de Rubliov sau de Dostoievski în gama minora, pe tarîmul poemelor…). Actualitatea imaginarului evocat, îngemanat cu perenitatea lui, constituie o sansa în plus ca volumul respectiv sa reziste vremurilor… de care aminteam.
Sub acest aspect, al elasticitatii diacronie/ sincronie, am facut aceasta valorizare, netagaduind alti poeti, care, probabil, se vor remarca mai tîrziu… În fine, deschiderea catre modernitate, în ceea ce priveste limbajul folosit de autor, înseamna, totodata, înca un element de inserare în micul nostru timp, numit de unii, postmodern.
Nadajduim, asadar, ca acest lexicon al – paradoxalului – vis criptic, sa se deschida usor catre cititor, sa se încline precum o trestie lirica, sau (parafrazam, neortodox, într-un context temporal potrivit) ca ‘iarba culcata spre Înviere' !…
* * *
„Ne-am mai iubit, demult, dar am uitat !
Mi-a povestit cîndva o stînca:
În tineretea ei am fost soldat,
Tu, o vestala cu privire-adînca.
Printre suspine, stînca povestea
Despre cetatea uluita,
Cînd, dînd cu sulita-ntr-o stea,
Te-am fost ales sa-mi fii iubita.
Apoi, cînd gloata-aceea-ntarîtata
Cerea, pentru pacat, omor,
Ne-am sarutat si, dintr-o data,
Ne-am preschimbat într-un izvor...
Cînd stînca a tacut oftînd
Si vraja-ncet se destrama
Zîmbeam, asa, ca de un gînd:
Un firicel, din stînca, susura”.
* * *
,,Nu stiu daca era în vis:
Ma logodeam cu un cais;
Oficia o caprioara –
Logodna muta, selenara.
În visul meu de mai tîrziu
Caisul îmi era sicriu”.
* * *
,,Daca as fi fost iarba,
As fi vrut sa fii
Coasa binecuvîntata,
Sa ma culci
Spre Înviere”.
Înger sub sechestru
Se pare ca titlul volumului Înger sechestra, / Editura Sfinx, 2000, 2004, se refera la conditia omului; îngerul sechestrat este chiar omul, aflat, pascalian, la jumatatea distantei dintre bestie si divinitate; ori, mai presus de îngeri, prin aspiratii, iar nu prin fire, cum sta scris în credinta noastra crestina. Despre aceasta, Ion Iancu Vale spune: ,,Datorita acestei conditii, obsedante si perpetue, bucuria si tristetea, victoriile si înfrîngerile, dragostea si ura, curajul si teama, eu le-am trait la alte cote, pîna la extaz”.
Poetul traieste „pe muchea universului”, si prin poezii precum Noi, capul si sabia , Luptatorul dormind o data acasa , Patologie de primavara , Executia , Captivul , Soldatul si iarba lui deasa , Balada poetului ratacitor , Peregrinul , Ca o spada versul , Ca un lup în fapt de zi , Durerea , Eu ca un fluid , Miraculoasa bautura , Teama .
Acest autor scrie crunt, si liric, în acelasi timp. În miezul cronicii inseram poemul – blazon:
Ca un izvor poetul
,,lacrimeaza un înger
sechestrat sub o stînca
si osteniti drumetii
îngenuncheaza în fata lui
frîngînd grumazul
lung al setei”
Nu vom fi noi cei care ucid ,,îngerul” cu ajutorul comentariilor…
În poeziile respective se simte un pitoresc aproape fantastic:
,,se umple marea, iubito, de o lumina acida/ ma simt o scoica vie de digul greu strivita/ m-as rasuci delfin si as muri zburînd/ nebun si-ndragostit de spatiul lung, rotund// sînt lupii iar la pînda si stau întinsi la usa/ îi simt spurcati si rai si subtiati la gusa/ cum naiba au venit, ce tainica migrare/ i-a fugarit din munti spre ravasita mare?” ( Lupii la mare , pagina 31).
Melancolie solidificata, disimulata, exilata, ovidiana – sînt nuantele starilor prin care trece poetul… – De dragoste – ,,iubito, tu daca ai muri/
eu m-as îneca în linistea/
din umbra crucii tale/
zgîrîiata de dangatul/
într-o dunga/
mi s-ar face inima gresie/
cu care as subtia/
coasa neuitarii/
as urla pîna mai departe de auz/
ca un lup flamînd în vifor/
si m-as sadi la dreapta ta/
rodind o salcie plîngatoare”.
La fiecare pagina, apare obsesiv chipul poetului…
Ion Iancu Vale se vrea un poet liber;
Adica rob scrierii frumoase, caci liber mai înseamna si carte…
Balerinele-balene…
Titlul volumului Balene zburînd , Ramuri, 2003, este aproape socant si promite un continut extrem de modern.
Brusc, ne aducem aminte de ceva – de cele 30 de definitii ale lui Carl Sandburg [din I
Clauze: – sa nu-l subînchiriezi;
sa nu pleci fara preaviz;
sa repari stricaciunile”.
Cafeneaua Venetiana – ,,Tînar neindentificabil/ accidentat / la o intersectie.// Bun ramas. Un rest/ de tigara/ strivit/umed/ cu/ urme de ruj”; ,,Cînd ma sectionezi,/ Îmi împarti simturile/ În unghiuri/ Tangente lutului descarnat/ Prin zbaterea aripilor inutile.// Hasureaza-ma/ Scoate-ma în evidenta/ Explica-ma” – Fluture .
(Psiholog, debut 2003, premiu la concurs de poezie religioasa si de dragoste !, organizat de Afirmarea si Fundatia culturala Omar Khayyam – iata cîteva repere despre Iulia Olaru).
Este sigur însa ca autoarea de fata nu face parte dintre acei postmodernisti de azi trasi la xerox…
Déjà joué !
Mihai Razvan Nastase, Joc si asteptare , Editura Metafora, Constanta, 2004
Mihai Razvan Nastase este un poet relativ tînar. Asa ca, involuntar, se întoarce la cartile copilariei, la Lewis Carroll – Alice în tara minunilor , care se transforma, la autorul nostru, în Lumea de vis .
De obicei, poetul da definitii – ,,Fericirea înseamna sa parasesti/ Palatul cel mai bogat din lume dar nelocuit// De nimeni. / Am scapat/ De cosmarul maretiei/ Uitate”.
Sectiunea Gînduri din Castalia se refera la Castalia – nimfa greaca iubita de Apollo; într-o zi, pentru a scapa de urmarirea acestuia, s-a aruncat în apele rîului Delfi, la poalele Parnasului, care pastreaza de atunci numele ei. Apa acestui rîu sacru servea pentru purificare în templul de la delfos si îi inspira pe poeti. Aceasta parte cuprinde si poezia Seara de toamna – ,,Îmi doresc sa zbor/ Într-o seara de toamna/ Prin ploaia haina si vîntul nebun/ Sa smulg frunzele copacilor/ Sa ud pamînturi/ Sa fiu ca vîntul si ploaia/ De haine,/ Advers, într-o seara de toamna”.
Poeziile acestea sînt foarte populate de personaje, ca la Mihai Ursachi si Ioanid Romanescu: Siegmund Nu-stiu-cum Castorul, Capitanul Solstitiului Întîrziat, Vraciul Devenirii, Omul cu semn la urechea stînga, Cazimir, Misionarul somnoros, Împaratul castanilor înfloriti, Monstrul cu capete de acetilena, Printesa lichida si foarte multi altii, iar locatiile au ceva macedonskian – Saard, Cetatea Oaselor Înfierate etc.
Tînarul mai are obsesia soarecilor, dar nu fobie, ci, dimpotriva, cealalta stare, s-o numim, filia; alta pasiune este calatoria, alaturi, stupoare, de merovingieni, diadohi… Sectiunile volumului suna oarecum copilareste, sînt alintate, Numerele fara negustor, Poemele recuperate din curtea nesatiosului cascaval , Bursucii care se leganau în roua încinsa , Tirbusonul nervos vrea sa învete tabinet . Asadar, surrealism post-festum.
Si daca si criticul, si poetii îsi permit sa faca anumnite observatii, sa citam si noi vreo doua, de la subsol: ,,tanartiu = metal fabulos despre care se credea ca prin încalzire îsi sporeste infinit de mult greutatea” sau ,,iason = planta aflata pe cale de disparitie care, la rasaritul soarelui, secreta o substanta letala organismului uman”. Mira-te, cititorule, si crede!
Astfel ca M. R. Nastase are o nota de originalitate. O nota buna!
