Tineri autori
 
Theodor Alexandru VOIOSU



 
 
 
 
 

                                                                         
   
DESCOMPUNERE

Îmi adun oasele din cîmpul cu pietre mute
Si le închid în hrube de luminã.
Îmi pipãi ochii între stele si îi spãl în apã de mare,
Ca sã sterg întunericul încrustat în retinã...
Pielea mi-o caut în fiecare atingere
Pe pielea Ta, în pãrul tãu, rãspînditã ca o amintire...
Mîinile le dezgrop din statui, le smulg din bazalt
Si le ascund departe...
Din fiecare pas îmi descos muschii întinsi si mersul,
Le alãtur picioarelor cutreierînd vãi,
Si pieptul încãtusat pe munte...

În zadar...
Vîntul bate încã dinspre pustã a moarte
Si îmi risipeste definitiv fiinta în patru zãri.
Mã scurg prin porii pielei neputincios,
Îmi bea sufletul, apusul sîngeriu...


ÎMPÃCARE POETICÃ

pentru cã m-am frãmîntat toatã seara,
furios cã-mi rãtãcisem aparatul de vise,
m-am hotãrît sã-ti scriu, de teamã sã nu
îmi risipeascã vîntul cuvintele prost întelese;
si cum proza mai mult încurcã,
m-am gîndit sã-ti fac un poem
pe care sã-l înfloresc cu litere
mãcar atît de mari...

voiam sã-ti zic prima oarã
(asta înainte sã-mi zîmbesti, e bine stiut)
cã mi-ai înnodat asearã corãbiile la tãrmul dintre fiorduri
si cã un viking îmi bate stãruitor la geam;
apoi m-am socotit cu vîntul (el stie totul)
cã mai bine-ar fi sã-ti mãrturisesc
cã din visele tale eu mã împãrtãsesc cu degetarul,
dar cã-n spatele perdelelor în care-ti învelesti sufletul,
de teamã sã nu rãceascã subit de febrã si nesomn,
eu stiu exact ce se ascunde,
cãci se reflectã totul pe tavan
si replicile apar pe prompter, în subsol...

din toatã scrisoarea asta
la care-am chemat martori parte civilã,
si fluturii si mai ales florile
din arhiva sufletului Nostru

Voiam sã-ti transmit oficial,
cã bucuria ta e singurul cadou pe care
mi l-ai putea oferi împachetat în crinolinã,
cã te iubesc întreagã si nu risipitã-n pãrti
si cã desi pãsesc din casa sufletului meu în casa ta,
cu usurintã,
sînt sertare pe care nu le pot deschide,
unele pentru cã nu vreau
si altele pentru cã nu mã lasi,
dar cã, în fine, tin sã cunosc toatã garderoba ta sufleteascã;

si mai ales, la urma urmei,
cã supãrarea e doar un nor trecãtor
pe care l-am si pierdut printre stele
si pe care l-ai spãlat, dulce,
apa de ploaie...


NUMELE TÃU

Pleoapa mi-ai smuls-o de pe ochi,
În grabã, ca pe-o aripã de fluture neajutorat,
Sã-mi batã lumina drept în inimã,
Cald, cald, cald...

Ai mîzgãlit în grabã, tãind cu lama unghiei în cristalin,
Un nume muzical, cu reflexe de fluier,
Pînã cînd retina mi s-a inundat de cernealã
Si am început sã lãcrimez.
Ploaia a venit repede dupã aceea
Si într-un ochi a plouat
Si în celãlalt nu,
Pînã cînd a rãmas încrustat numele tãu,
Limpede,
Umed de ploaie proaspãtã dinspre nord,
Ca un tatuaj fãrã vreme.

Cînd îti privesc numele, te vãd întoarsã pe dos,
Cãci lumina nu mai are timp sã fie inversatã,
Dar am învãtat sã te iubesc cu capul în jos...







Home