POEZIE FRANCOFONĂ

Yves CHARNET
Yves Charnet s-a născut la Nevers în 1962. Din 1996 răspunde de învătământul de cultură generală la  SUPAERO (Toulouse). În parteneriat cu librăria Ombres Blanches propune periodic diferite întâlniri – lecturi cu poeti si prozatori. Critic literar la diferite reviste (Europe, Prétexte, Scherzo), participă la colocvii în Frata sau în străinătate. A scris:  Proses du fils – 1993 /  2002, Rien, la vie (1994) , Cœur furieux (1998) , Mon amour (2001), Petite chambre (2005), Lettres à Bautista (2008)…

Tu stii

- Stii doar, Parapeti a fost mult timp titlul cărtii mele. Trebuia să fie cel al noii poezii. Iesită din trup si din suflet.  Printre lacrimi si frisoane Cu strigătul drept  expresie. Tratarea a permis în acest sens o versiune primitivă. Înaintea sedintelor dădeam câteva bruioane analistului. Sansa zilei. Tăcerea lui îmi era suficientă. Nu-mi făceam griji pentru consecinte. Până-n ziua în care a început să râdă.  Pentru a nu plânge deodată cu mine.  Tocmai i-am citit  – pentru prima dată îmi asumam riscul unui astfel de exercitiu –  un extras din carnetul în care credeam că fraze privind suicidul tău reprezentau finalul  scrierilor mele.
   Râsul fu un răspuns insuportabil pentru fiul plăpând care căuta să se exprime în acel 27 noiembrie 1990. Îl previn prin scrisoare pe fratele meu fictiv – ca început de joc, această grijă virase spre căutarea unui aliat fratern – oricare ar fi el. Incapabil de a râde de durerea care mă făcea să scriu, îmi rămânea să încep doliul grijilor mele. Recitindu-mi bruioanele.
Nouă luni mai târziu, cartea era terminată. Parapeti (1981 – 1991). Faptul că tu nu puteai să-l citesti îl făcea, în ochii mei, nepublicabil. În disperare de cauză, sfârsii prin a-l trimite analistului. O scrisoare, un telefon, si asa mă regăseam în cabinet pentru a discuta despre acel monstru straniu pe care l-am produs. Prea mult rosu pe pagină. Începurăm să lucrăm. Ca niste nebuni. O oră în fiecare marti. Noiembrie 1991 – februarie 1992. Am dat lovitura. La ultimul text, el îmi spuse, răzând, să mă descurc singur.
Era vorba de a aborda acestă certitudine că, pe când trăiai, mereu veneai să mă vezi, ca o fantomă, da, că era un mort cel care  mă vizita în rarele momente când, după expresia mea, îl vedeam  pe tatăl meu.
Citind noua versiune astfel remaniată, a trebuit să fiu de acord că era vorba despre o altă carte. Pierdusem poezia. Asa cum se pierde memoria. Acest pachet de fraze nu continea decât propozitii ca despre o autobiografie.
Yves Charnet se afirma ca un prozator încăpătânat încă din copilărie.
Poezia era o altă afacere. Aceea a lui Y, incurabilul.

                                                              Paris, 9 martie 1992

Prezentare si traduceri de Claudia PINTESCU