Andrei ZANCA
Si noi ce eram?
acum, cînd mi-e la îndegînd să dezur / fiind
abia mărturia
existentei
poeziei
desprinse dintr-o
gură analfabetă
... pesemne, două vestminte – alb-îndepărtate
pe plaja unduită de vînăt / vîntul
vălătucind răsuflarea muribunzilor / tipătul
de dragoste ori poate-un gîngurit.
nu anii
mortii mei sporind
mă-ncovoaie
pe esplanada / pustie
oglinda
istovită de-ncăruntirile tale înlinînd
contemplatia în unghi de stol.
ce tăcere mai grăitoare
cînd nu în timp
în vreme
bat clopotele
un bătrîn, agale prin parcul decolorat de moarte. luciul mat
al paltonul la brat, acolo unde ea
s-a tinut / atîta vreme
s-a sprijinit
în viată
Orice durere e umbra
orice durere – o umbră de înfiripare-a tămăduirii
orice somn – o trudă a irosirii de peste zi
părăsiri în sînge
sub tăvălugul
inimii
si ce fosnet de umezeală în desrămuriri
ce lehamite în a răzbi
sub un cer
a necuprins răzletind durerea înnoptat
limpezind apele ochilor.
făpturi / de trecere ne petrecem
între mînă si gura
nepotolită
încă nici o sfială, nici o dîră de gînd.
Ce stim unul despre celălalt
dincolo de vorbe e-ntotdeauna teama
violenta luminii într-o după amiază însorită
sporind
un sentiment de cărare pierdută printre mesteceni.
si nu te poti dărui. smuls, îndepărtat
de colinele-ngălbenite-n dangăt
hotărît de străzi, coridoare. încruntate-n
chipul stins, neîmpăcare
dincolo de vorbe
ce stim unul despre celălalt, unde ne e aplecarea...
...aici timpul meu, ce-acum îti apartine...
arpegii ale insomniei
stoluri de porumbei de-a lungul străzilor
într-o lumină de sfîrsit de imperiu, fluviul
încolăcit de-ndepărtare, se izbeste
mugetul slepurilor, lux
priviri făr de ancoră
într-o pală de deodorant, amurgul
păsări amintind cîmpul frumzele
coaja amară a arborelui
aidoma celui întors din război
nemai-ntelegînd frăgezimea
apei, ierbii, rîsul
flecar inculcat între obsesiile de neînteles ale ororii.
refuz al vorbei în odaia pustie, zidurile
imense ecrane derulînd irosirea, bestialitatea
lumii ahtiate. o singură întrebare
demolează
totul.
ce stim unul despre celălalt
în această goană, doar
luciu, natură
fardată cu noaptea, în cap.
elegantă si cruzime, undeva
un copil rupînd tăcut dintr-o franzelă, din donauturm
orasul-închegat de poduri si viaducte
cupola rotindu-se pe nesimtite
oameni-grăuntă săltîndu-si
pieritoarele obsesii, nici
un zgomot acolo, jos
doar clinchetul paharelor, sus
irizări de soare, un chelner
plimbîndu-si rictusul stilat, smog
peste turle si străzi. smog
în simpla după amiază a unei metropole
sterilizate de fast.
italieni guralivi. mese în zumzetul ventilatorului.
si deodată auzul te părăseste.
privirea în piscuri. Aprilie.
un cearcăn în jurul orasului, în vitrine
pe ecrane, Estul în devălmăsie.
Orient.
kurzi înghetînd, ochi
implorînd
ninsoarea neasteptată a primăverii, chipul
descompus în sticlă, si vînzătorul
arab de
ziare
suflîndu-si în palme. privindu-te.
în tăcere.
privindu-
te
